Femei şi disperate

Avem femei şi disperate. Disperate stupide, disperate parvenite, disperate care cred că respectul se câştigă în genunchi, sugându-şi energia de la sursa „divină”: bărbatul cu „trei b..şe”, şeful suprem, „cocoşul”. În timp ce căuta răspunsul la o problemă existenţială, a avut o revelaţie. Disperata-i o ratată. Nu o proastă, o ratată! O ratată şcolită în ale umilinţei, o victimă care-şi asumă „destinul". Disperata nu-i deranjată să-şi împartă „alesul", iar şi iar... Disperata ştie că l-a câştigat deja. L-a câştigat în momentul în care s-a pus în genunchi şi l-a venerat precum un zeu. El se întoarce mereu „acasă”, în aşternuturile îmbâcsite de laşitate şi supunere.

Ea ştie să înghită-n sec, fără să facă zgomot, căci pentru asta s-a născut. Umilinţa e singura prietenă a disperatei. E ajutorul, speranţa zilei de mâine. Există o diferenţă enormă între o t..fă veritabilă şi o disperată. T..fa nu se ascunde în spatele cortinei, t..fa nu se îmbată cu apă rece, t..fa nu vrea să pară ce nu e. În schimb, disperata aspiră la un rol principal pe scena vieţii. Se chinuie să menţină aparenţele şi visează să fie „DOAMNĂ”. Nu-i deranjată de „meniul” special mâncat pe furiş de către „cocoş”, căci are obiective bine definite. Disperata nu se simte ameninţată de t..fă, ci de femeia care ştie ce vrea de la viaţă: femeia independentă, femeia cu valori, femeia care nu se închină decât în faţa lui Dumnezeu.