Teatrul de Vară Jupiter vă invită luni, 10 august, începând cu ora 20.30, la o reprezentaţie hiper-mega-calibristică, marca Găştii Zurli. „Întâmplări din lumea poveştilor” este un spectacol despre importanţa prieteniei, sincerităţii şi a promisiunilor respectate, presărat cu momente interactive, energie, culoare, cântece distractive și multă bucurie.
Din distribuţie fac parte actorii: Vero Caliman - Fetiţa Zurli, Alex Stama - Clopoţel, Gabi Plopan - Zâna Bună, Răzvan Marina - Truli, Marius Petrescu - Zdrăngănel, Alex Tcaci - Yuppi, Mirela Retegan - Tanti Prezentatoarea. Biletele pentru această super-producţie dedicată celor mici pot fi achiziţionate de la casieria Teatrului de Vară Jupiter și online, pe site-ul evenimentelitoral.ro, la prețul de 35 de lei.
Un spectacol simplu, cu mesaje uşor de reţinut şi aplicat Personajul principal al poveştii este fetiţa Zurli, care adoră să se joace, dar când vine vorba să pună jucăriile la loc, găsește tot felul de scuze. Apelând la tot felul de șiretlicuri, care să o ajute să scape de sarcina care i se pare atât de dificilă, fetiţa Zurli îşi cheamă în ajutor cei mai nepotriviţi „prieteni”, care o învaţă să mintă: Lupul din „Scufiţa Roşie” şi Motanul din povestea lui Pinocchio. Ca niște prieteni adevărați, Truli, Clopoțel, Zdrănganel și Yuppi o ajută pe fetiță să înțeleagă că nu este bine să ascunzi adevărul. Într-un final, aceasta, conştientizând că nu-i bine ceea ce face, promite, cu degețelul pe năsuc, că își va face singură ordine în lucrușoare de acum înainte. Tura Vura, cea mai caraghioasă vrăjitoare din lume, îşi face apariţia la petrecere dorind să strice atmosfera. Din fericire, aceasta nu reuşeşte decât să stârnească râsul şi să le arate copiilor cât de urât este să nu ştii să… pierzi.