Eveniment de succes la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole – specializarea Agricultură, Universitatea Ovidius din Constanța. Evenimentul se înscrie în agenda atât de promovare a specializării Agricultură, cu cele trei forme de învățământ: învățământ cu frecvență, învățământ cu frecvență redusă și DUAL, cât și de atragere a operatorilor economici cu activitate în agricultură sau a domeniilor conexe care fac tranziția mai ușoară de la partea teoretică la cea practică, care le explică studenților ce se caută pe piața muncii.
Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, prin specializarea Agricultură, din cadrul Universității Ovidius, din Constanța, a găzduit, joi, 20 martie 2025, un eveniment deosebit dedicat carierelor de succes în agribusiness. Evenimentul, organizat de prof. univ. habil. dr. ing. Liliana Panaitescu, în parteneriat cu ADM România, a reunit specialiști din domeniu, antreprenori de succes și studenți interesați de viitorul agriculturii.
În cadrul întâlnirii, participanții au avut ocazia să afle informații valoroase despre oportunitățile și provocările din agribusiness. Printre speakerii invitați s-au numărat reprezentanți ai ADM România, precum Narcisa Diaconeasa, ambasador Employee Resource Group ADM EMEA, Giorgiana Popescu, HR Director ADM East Europe, Mariana Mocanu, Șef Siloz ADM Bordușani și Ligia Dumitru, Human Resources Generalist ADM România. De asemenea, antreprenoare de succes din domeniul agribusinessului, membre ale Asociația Națională a femeilor din Agricultură precum Iulia Blagu, Elena Andrei și Oana Mihai-Florea, au împărtășit experiențele lor profesionale, oferind inspirație tinerilor prezenți.
Un moment interactiv apreciat de participanți a fost sesiunea susținută de Olivia Podobea, executive coach și trainer profesionist, care a oferit îndrumări esențiale pentru dezvoltarea personală și profesională în acest domeniu dinamic.
„Mulțumim tuturor invitaților pentru contribuția valoroasă, studenților pentru interesul și atenția acordată, conducerii facultății: decan șef lucrări Marius Daniel Radu și prodecan șef lucrări Cracu George, pentru sprijinul acordat și specialiștilor agronomi din facultate: conf. univ. dr. ing. Liliana Miron, asist. univ. dr. ing. Stroe Traian Ciprian și conf. univ. dr. ing. Moise Irina coordonator program DUAL, implicați în organizarea acestui eveniment de succes. Ne dorim ca astfel de inițiative să devină o tradiție, sprijinind formarea viitoarelor generații de specialiști în agricultură. Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, specializarea Agricultură din cadrul Universității Ovidius din Constanța vă așteaptă să îi călcați pragul atât în perioada Porților Deschise, cât și ca viitori studenți, începând cu anul universitar următor!”, se menționează într-un comunicat al Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole, specializarea Agricultură din cadrul Universității Ovidius din Constanța.