Eugeniu Albu sau White Trumpet - un jazzman care dă o altă nuanță muzicii comerciale

Când vorbim despre jazz ne gândim la improvizaţie, dinamism, rafinament, libertate şi voie bună. Instrumentele dau viaţă celor mai magnifice poveşti spuse fără cuvinte. În lumea asta, totul se simte la intensitate maximă. Nu ştii niciodată ce va urma. Sunetele muzicale nu respectă reguli, se contopesc haotic, provocator şi sună incredibil de bine.

Bazat pe cunoştintele sale, tânărul Eugeniu Albu dă o altă nuanţă muzicii comerciale. „Înarmat” cu talent, creativitate şi dragoste pentru muzică, artistul reuseşte să cucerească publicul constănţean. În urmă cu 16 ani, tânărul provenit dintr-o familie de muzicieni părăseşte Chișinăul pentru a se stabili la Constanţa. La început, a studiat pianul, însă atingerea clapelor nu a reuşit să-i capteze atenţia. Inima lui tânjea după ceva mult mai spectaculos. Aşadar, şi-a îndreptat atenţia către vedeta muzicii jazz - trompeta.

Reporter (R): Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru acest instrument?

Eugeniu Albu (E.A.): Încă de mic, chiar dacă studiam pianul, am fost atras de instrumentele de suflat. Așa că în clasa a V-a am hotărât să cânt la unul. Am ales trompeta, pentru că dintotdeauna m-a atras sunetul ei inconfundabil, dar și versatilitatea dovedită în nenumăratele stiluri muzicale pe care le poate aborda, de la muzica clasică, până la jazz, rock, reggae.

R: Ce vârstă aveai când ai început să cânţi?

E.A: Provenind dintr-o familie de muzicieni: mama profesoară de cor și pian, tata profesor de chitară și violoncel, iar fratele - absolvent al liceului muzical la clarinet, muzica a fost oarecum o alegere firească în viața mea. La pian am început să cânt de la șase ani, iar la trompetă - de la 11 ani. Îmi aduc aminte şi acum prima oră de trompetă... Domnul profesor m-a pus să alerg două ture de şcoală, după care, mi-a pus trompeta în mâini și m-a îndemnat să suflu în ea. Așa s-a născut prima mea notă la acest instrument. Cred că era un Sol...

R: Îţi mai aminteşti primele experienţe muzicale?

E.A: Prima experienţă muzicală majoră a avut loc la Olimpiada Naţională de Muzică din clasa a VI-a. A fost o oportunitate nemaipomenită de a-mi evalua nivelul, dar și de a cunoaște alți elevi din țară. Am schimbat impresii şi am învăţat lucruri noi. Pot spune că mai toate experienţele muzicale mi-au oferit câte ceva și mi-au format, de-a lungul anilor, atât gândirea muzicală, cât și simțul estetic. De la primul recital instrumental, la concertele cu orchestra liceului și primul eveniment într-un club sau jam session-uri cu prietenii, toate m-au ajutat să devin, uşor-uşor, ceea ce sunt azi. Desigur, aventura continuă. De aceea, caut mereu experiențe muzicale noi care mă provoacă să îmi împing limitele. Să evoluez!

R: Care crezi că este profilul ascultătorului de jazz la Constanţa?

E.A: Este o întrebare grea... Consider ca jazzul nu ține cont de vârstă. Am întâlnit iubitori de jazz de vârste variate. Din punctul meu de vedere, persoanele care ascultă jazz au un bagaj de cunoştinţe peste medie.

R: Dar al celui de la Chişinău?

E.A: Dat fiind că nu am ajuns de câțiva ani în Chişinău, nu am avut şansa să iau pulsul scenei jazzului de acolo. Dar presupun că există o comunitate numeroasă de oameni la fel de pasionați și devotați acestui frumos stil de muzică, similar celei de aici.

R: Cât de ofertant este peisajul muzical constănţean pentru un jazzman?

E.A: Din păcate, din punctul meu de vedere, pot spune că nu este foarte ofertant. Concertele de jazz sunt destul de rare, iar jam session-uri, locuri în care sa se strângă lumea pasionată de jazz - muzicieni și nu numai - să improvizeze împreună și să facă schimb de experiențe/ idei, n-am prea văzut. Totuși, sper că, pe viitor, acest aspect se va schimba în bine, având în vedere că există atâta lume pasionată de jazz, funk, soul.

R: Ce modele ai din România? Dar de peste hotare?

E.A: Din România, încă de mic, am fost de-a dreptul fermecat de Sebastian Burneci şi cred că este unul din cei mai vizionari jazzmani din țară. Este din Constanţa și a terminat Liceul de Artă, liceul la care am învățat și eu. Am avut ocazia să îl ascult de nenumărate ori acolo, dar și în cadrul unor concerte extraordinare de jazz susținute atât la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, cât și la Muzeul de Artă. Cât despre trompetiștii din afară, mă inspiră cel mai mult Miles Davis, Chet Baker, Dizzy Gillespie, Arturo Sandoval, Chris Botti, Till Bronner și mulți alții. Marii muzicieni oferă o perspectivă unică şi de neegalat asupra muzicii, o perspectivă ce merită descoperită prin înregistrări și concerte live.

R: Tot mai mulți tineri talentați din Republica Moldova vin în România în căutarea afirmării şi chiar câștigă la concursuri de gen. Cum comentezi? Ce este diferit aici, ce li se oferă?

E.A: Nu știu exact care ar fi motivul… Presupun că este vorba de un alt nivel în ceea privește concursurile din România, dar și numărul lor mai ridicat. De asemenea, există numeroși sponsori care oferă premii consistente.

R: Ce calități trebuie să aibă un tânăr instrumentist pentru a îmbrățișa acest gen muzical?

E.A: În primul rând, pasiune, apoi devotament şi multă răbdare. Talentul contează şi el, dar de-abia atunci când perseverezi serios în ceea ce priveşte dezvoltarea ta ca viitor muzician şi om de artă. Atunci când vrei să fii cel mai bun, multe din aspectele vieţii sociale şi personale sunt sacrificate, însă rezultatele sunt, de fiecare dată, pe măsură.

R: Vorbește-mi despre proiectele tale.

E.A: În ultimul timp, am avut plăcerea să colaborez cu mai mulţi producători de muzică electronică, atât din ţară, cât şi din străinătate: Vali Bărbulescu, Afgo, Beeghy, Dony, AIV(Italia) ar fi doar câţiva dintre ei. De asemenea, am avut ocazia să colaborez şi cu un pianist/ compozitor de jazz extrem de talentat, Mădălin Grecu, care pregăteşte un album foarte frumos ce va fi lansat în curând. Am un proiect, de peste șapte ani, cu bunul meu prieten DJ Antonio Parazar. Pregătim câteva remix-uri deep house care sperăm că vor fi lansate până la începutul verii. În ceea ce priveşte evenimentele viitoare, încercăm în permanenţă să ne ţinem prietenii la curent cu evenimentele/colaborările noastre, prin intermediul paginilor de facebook: https://www.facebook.com/White.Trumpet,

www.facebook.com/WhiteTrumpetAndAntonio

Tot acolo postăm şi ultimele noastre edit-uri şi remix-uri la melodii.

R: Cum a apărut White Trumpet?

E.A: Numele de scenă a apărut oarecum logic. M-am gândit să traduc în engleză numele meu de familie („Albu”) și să adaug denumirea instrumentului la care cânt. Au fost multe cazuri amuzante când unii organizatori au scris greșit cuvântul „trumpet” (de multe ori era „trompet”/ „trumpit” / „trompete” sau alte variații „interesante”), dar nimic care să fie supărător.

R: Cum se „împacă" jazzul cu muzica house?

E.A: Jazzul este un stil de muzică ce se caracterizează prin spontaneitate. Se află într-o permanentă metamorfoză, adaptându-se ritmului vremurilor contemporane şi fuzionează cu alte genuri, dând naştere la noi forme de expresie muzicală. Aşa cum a fost şi în cazul rock-ului, RnB-ului şi funk-ului, care au fuzionat cu jazzul şi au dat naştere aşa numitului curent „Fusion", tot la fel s-a întâmplat şi cu muzica house, peste care s-au grefat multe elemente de improvizaţie şi armonie. Astfel, a apărut Deep House-ul şi multe alte sub-genuri care îşi trag seva din jazz, funk, soul. Ca să răspund, pe scurt, la întrebare: cred că jazzul se „împacă" foarte bine cu muzica house, permiţându-mi să adaug că, în multe situaţii, sunt de nedespărţit.

R: Un mesaj pentru publicul pasionat de jazz de la malul mării?

E.A: Muzica a fost şi va fi o parte importantă a vieţii oamenilor. E mereu alături de noi. Ne influenţează gândirea, modul în care ne comportăm şi ne îmbrăcăm. Jazzul, cel puțin pentru mine, este muzica ce sparge barierele rigide care au dominat mult timp viaţa oamenilor şi pune în prim-plan interpretul, care îşi trăieşte în mod autentic sentimentele pe tot parcursul discursului său muzical. De aceea, celor pasionaţi de jazznu le pot transmite decât să asculte cât mai multe melodii frumoase, să caute în permanenţă interpreţi vizionari şi talentaţi. Să caute idei noi şi inedite, căci jazzul, în oricare formă şi culoare a sa, reuşeşte mereu să ne surprindă, făcându-ne să ridicăm sprâncenele, exclamând, în sine noastră: „WoW! N-am mai auzit aşa ceva până acum!".