Durerea şi fricile sunt o moştenire, iar ele, cu iubire, se pot transcede

Înainte de a ne naşte, alegem familia în care să venim. În fiecare familie, există o cunoaştere cu un anumit specific, o durere de o anumită culoare, o mentalitate de o anumită factură şi chiar un anumit mod de a fi fericit...

Aşa se face că, alegându-ne neamul în care să ne întrupăm, alegem de fapt moştenirea directă cu care să fim înzestraţi pentru viaţa nouă ce urmează să o jucăm.

Fericirile, talentele şi formele de gând pozitive, care ne vin odată cu această moştenire, le gestionăm uşor. Căci ele nu dor.

Dar fricile, spaimele, temerile, judecăţile, formele gând negative, care tot de acolo ne vin, sunt greu de gestionat, pentru că ele dor. Uneori dor cumplit...  

Da, durerea şi frica care ne copleşesc, uneori, pot fi din acea moştenire pe care o primim la naştere.

Aşa se explică de ce o femeie va gândi, simţi şi trăi aproape aceleaşi bucurii, frici şi spaime ca toate femeile dinaintea ei. Altfel spus, femeia este un cumul al tuturor femeilor din neamul în care s-a născut! Iar ea a primit, pe lângă talentele şi deprinderile celorlalte, şi toate durerile şi fricile lor...

Pe de altă parte, fiecare femeie, vine şi ea cu un bagaj nou la acest rezervor. Aduce darul ei în plus la moştenirea neamului din care se trage.

Şi tot fiecare femeie mai are şi harul ca, odată ce a conştientizat de unde vin durerea, frica, spaimele şi gândul rău, să le dizolve... Să le transforme în ceva mai bun. Să le elimine cumva din moştenirea acelui neam!

Iar aceasta numai cu iubire se poate face!

De aceea, femeia care a găsit iubirea are capacitatea şi menirea de a face această lucrare de curăţare a moştenirii. De purificare a ei.

Mai mult, lucrarea aceasta este necesară, pentru că nu-i deloc firesc ca spaimele femeilor din trecut să sufoce femeia din prezent!

Cumva, în urma ei, a femeii care ştie acum a iubi, femeile ce vor veni în acel neam vor moşteni durere mai puţină. Mai fericite ele vor fi...