Hotelul Ibis din Constanța va găzdui, vineri, 29 ianuarie, de la ora 14.00, un eveniment dedicat stării actuale a patrimoniului cultural dobrogean. Manifestarea este organizată de Fundaţia Pontul Euxin, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
Conferinţa-dezbatere se va bucura de participarea academicianului Răzvan Theodorescu, a prof. univ. dr. Ioan Opriș, de la Muzeul de Istorie Națională a României, a directorului Muzeului de Artă Constanța, dr. Doina Păuleanu și a directorului MINAC, dr. Gabriel Custurea.
În cadrul evenimentului va fi prezentată și expoziţia „Dezvoltarea oraşului modern Constanţa în raport cu vestigiile cetăţii antice Tomis”, realizată de arh. Radu Cornescu.
Potrivit unui comunicat transmis www.101stiri.ro de Fundaţia Pontul Euxin și MINAC, tema principală a conferinței o reprezintă evaluarea stării actuale a patrimoniului cultural dobrogean și identificarea posibilităților de punere în valoarea a acestuia, ca oportunitate de dezvoltare în viitor a comunității locale. De asemenea, conferința vizează identificarea obiectivelor din patrimoniul cultural constănțean, care necesită intervenții de restaurare/conservare și stabilirea unor direcţii convergente de acţiune între autorități, organizațiile non-profit și societatea civilă, pentru soluţionarea problemelor identificate.
La dezbatere sunt invitati să participe reprezentanţii autorităţilor locale, administrative şi culturale, reprezentanţi ai patronatelor de turism şi ai reţelelor hoteliere, agenţi economici şi membrii ai societăţii civile.
Evenimentul este sprijinit de Tipografia Muntenia şi Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Dobrogea.