Despre fidelitate

Fidelitatea este ceva ce vine de la sine. Nu trebuie cerută. Şi nu poţi nici să o impui. De fapt, dacă ea este prezentă, nici nu va fi pomenită. Pentru că fidelitatea este ceva atât de firesc încât nu necesită dovezi sau discuţii despre existenţa ei. Dacă se pune în discuţie fidelitatea, să ştiţi că e primul semn că ea lipseşte din acel cuplu. Chiar şi afirmaţiile de genul: „îmi este fidel” sau „îi sunt fidelă”, sunt astfel de semne.

De ce este nevoie pentru ca cei doi să ajungă la această fidelitate firească, deplină? În primul rând, e absolut necesar să întâlneşti acel partener căruia să îi poţi fi fidel. Iar acesta este un om care priveşte în aceeaşi direcţie ca şi tine. Poate nu vede orizontul la fel ca tine, dar e gata să împărtăşească cu tine ceea ce simte şi trăieşte. Prin cuvinte, dans, tăcere…

Acolo unde fiecare priveşte în altă direcţie, cei doi nu se pot întâlni. Şi asta pentru că un vis pe care îl visezi singur e doar un vis şi doar un vis visat împreună cu altcineva poate deveni realitate.

Acolo unde fiecare zi este o ocazie de a mai descoperi ceva împreună, fidelitatea devine martor tăcut.

Acolo unde fiecare din cei doi simte că poate fi el însuşi, fără rezerve sau teama că va fi judecat, fidelitatea se va instala pe nesimţite.

Acolo unde cei doi pot discuta nestingheriţi despre orice, descoperind sensuri noi prin ochii celuilalt, fidelitatea devine firească.

Vei şti că l-ai întâlnit, cu siguranţă, căci aşa ceva nu se poate trece cu vederea…