Despre Constanţa, cu nostalgie

Locuim într-un oraş pitoresc, în apropierea mării şi pentru toate acestea, auzim că suntem chiar „invidiaţi”. Motivele turistice nu mai au nevoie de explicaţii. Unii dintre cei care, vara, nu se mulţumesc cu plaja, nisipul şi răsuflarea valurilor, se plimbă pe străzi, în căutarea acelor urme care să le vorbescă şi despre fostul oraş. Nu mă refer la antichitate, căci urbea vechiului Tomis are destule semne, care să le spună curioşilor cât de multă vreme era locuită. Timpurile moderne fascinează la fel de mult şi vizitatorii ar vrea să afle cum arăta oraşul cu multe zeci de ani înainte... Dar, pentru aceasta, ar trebui, ca, străbătând cu puterea imaginaţiei, să ajungă, pe la 193..., de exemplu, când iată ce se scria despre locul acesta:

„-Constanţa este oraşul contrastelor. Într’însul îţi dai seama de vieţile deosebite ce se sbat în Dobrogea - mă gândeam pe când urmam calea de la vii la terasa cazinoului.

În port, dincolo de dig, este viaţa sbuciumată a Occidentului: silozuri, uscătorii, conducte de petrol: e în toate limbile mişcare intensă, încărcarea şi decărcarea grânelor, intrarea şi eşirea vapoarelor.Prin văzduh plutesc pretutindeni fum şi praf de pae.

În inima oraşului, pe piaţa Primăriei, eşti pătruns de viaţa d’a doua, cea de altă dată când te găseşti în faţa chipului de bronz al lui Ovidiu, trimis în pribegie pe malurile sălbatice ale Pontului Euxin sau a mormântului eşit ca prin minune din dărâmăturile unei râpi şi ale cărei însemne săpate în piatra-i gălbue au stârnit mari frământări printre arheologi”.

[... ] Când treci apoi iar la coastă, pe terasa Cazinoului, la viaţa cea de-a treia a Constanţei de „dolce farniente”, la inerţia plajei, cu lumina orbitoare a elementelor şi mirosul pătrunzător al algelor, îţi piere din minte orice gând şi la ziua de eri şi la cea de azi. Vezi numai valurile ce se perindă ritmic unul după altul şi se sparg turbate de stâncile ţărmului. Nu mai auzi decât vuetul lor asurzitor. Aci e marea stăpână. Sub farmecu-i ţine pe cei ce trec”.(Pia Alimănişeanu. Dobrogea : File trăite. Craiova, Scrisul Românesc, 1936).

Ne prinde bine şi nouă, localnicilor, această călătorie în timp. Privim altfel locurile, cu alt interes şi preţuim fiecare clădire ce s-a mai păstrat. Ne înţelegem mai bine oraşul, cu toate ale sale. Simţim că trăim într-un loc aşezat între Orient şi Occident, al cărui farmec nu se opreşte la existenţa mării.

„La mijloc de rău şi bine”, vorba poetului Ion Barbu, viaţa este, întotdeauna, altfel.