DE VORBA CU… ANA MARIA ZGUBEA, PRACTICANTA YOGA SI TERAPEUT. “De ce nu (ne) mai iubim?”

CINE ESTE ANA MARIA ZGUBEA?

“O fire deschisa cu spirit liber imbracat in vointa si bucurie, descrisa de cei din jurul meu ca fiind cu capul in nori si picioarele pe pamant, de mica invatata ca viata se intampla afara am inteles cat de complexa este fiinta umana si lumea si ca doar prin experiente ii putem intelege subtilitatile si extrage intelepciunea. Calatorind, in ultimii 16 ani, in peste 20 de tari, m-am incojurat mereu de oameni si am studiat si observat si experimentat descoperind ca pentru a fi iubit, intai inveti sa te iubesti pe tine, iar pentru a iubi, inveti sa iti dezgolesti sufletul, ca nu toti oamenii sunt buni si atunci mastile sunt foarte utile.

Am invatat teorie din cat mai multe domenii si le-am folosit cat de mult am putut in oportunitatile oferite de viata. De la varsta de 16 ani studiez psihologia si comunicarea ca si hobby; am ales apoi Facultatea de stiinte economice si Scoala de asistente medicale. In prezent, sunt studenta a Facultatii de jurnalism, pentru a impartasi si celorlalti din experienta mea si a ii inspira si ghida in explorarea vietii interioare si exterioare.

La 28 de ani, mi s-a deschis drumul catre  profunzimile ezoteriei, absolvind cursul Silva pentru controlul mintii, apoi cursul de eliberare emotionala, de eliberarea din relatiile toxice, de recalibrare a fiintei, recent pasind in necunoscutul invataturilor Kabbalah. Practic yoga pentru echilibrarea chakrelor si a energiilor masculine si feminine.

De 3 ani, am fost binecuvantata cu darul picturii intuitive, imagini ce vin cu mesaje.

Centrul fericirii mele este muzica, iar bucuria sufletului, natura. Descrisa de ceilalti ca fiind o persoana foarte complexa in simplitatea ei. Mereu in proces de descoperire, transformare si rafinare”.

“DE CE NU (NE) MAI IUBIM?”

De milenii, iubirea a fost  un mister. S-au scris mii de povesti de dragoste, de tratate filozofice, de dezbateri. Explicatii si interpretari.

Am crezut mult timp ca iubirea tine doar de trairea sufletului, insa psihologii sustin ca este un proces mental, de constientizare si prelucrare a emotiilor, de transformare a lor in sentimente. E posibil oare sa initieze in suflet, dar sa fie, totusi, influentat de procesele mentale?

Si emotiile si sentimentele genereaza raspunsuri chimice in organism, sub forma de hormoni, la expunerea unor anumiti stimuli externi.

Emotiile sunt spontane, de scurta durata, produse in mod inconstient la aparitia unui stimul, real sau imaginar. Ele ne ajuta sa ne adaptam rapid la schimbarile din mediu. Psihologii considera frica, furia, tristetea, surpriza, dezgustul,anticiparea, bucuria si acceptarea ca emotii de baza. Daca prima data cand simtim frica, de exemplu, corpul reactioneaza cu transpiratie, gura uscata, nod in gat, acelea sunt reactiile creierului nostru la acea emotie. Emotiile negative sunt de intensitate mult mai mare decat cele pozitive.

Sentimentele reprezinta o emotie sau un ansamblu de emotii prelucrate constient, pe baza unor valori si semnificatii. Sunt de durata mai lunga si intensitatea lor creste sau se reduce in functie de timpul alocat gandirii si repetarii emotiilor constituente.

Cum functioneaza acest sistem mental?

Creierul nostru va memora nu doar datele acelei situatii de frica, ci si  reactia la aceasta situatie, si o va activa din nou data urmatoare, cand simtim frica. Reactia este imediata, intensa si foarte greu de controlat. De ce? Pentru ca el considera ca acea reactie ne-a ajutat sa supravietuim acelei situatii. Si data urmatoare la aparitia fricii va reactiona in modul invatat. Prin repetitie, reactia devine program, iar emotia fricii devine sentiment: neputinta, umilinta etc.

Reactia la sentimente este spontana, dar nu imediata, dandu-ne timp sa evaluam daca este un sentiment pozitiv sau negativ, deci putand controla si rectifica raspunsul nostru .

Deci, emotiile sunt raspunsuri primitive, iar sentimentele produse superioare ale gandirii si afectului.

Iubirea, focul magic al vietii, este compusa din bucurie si acceptare. Cateodata, cu un plus de pasiune.

Psihologii explica nasterea iubirii in felul urmator:

Intalnim un partener care ne provoaca bucurie si ii acceptam prezenta. Cu timpul, prin repetarea acestor emotii, ele devin sentiment. De multe ori, stimulul nu este partenerul, ci unul imaginar, creat de ideile implementate de povestile citite, de descrierile auzite in copilarie, de relatia dintre parinti, bunici etc. De fapt, ajungem sa iubim ideea de iubire, cum am conceptualizat-o noi in ochii mintii. Si, atunci, iubim un ideal, traim in o iluzie, in capcana propriei minti. Desi, imaginara, reactiile corpului sunt aceleasi.

Sentimentul declanseaza reactiile hormonale specifice: dopamina, serotonina, adrenalina, endorfinele si oxitocina. Efectele: indragostirea. Ne dorim prezenta acelei persoane cat mai mult si cat mai des, ca niste drogati.

Situatia incepe sa se schimbe cand ne mutam impreuna. Partenerul nu este cu noi doar o perioada scurta in care ne provoaca doar bucurie. Emotia surprizei dispare, fiind inlocuita de confort si senzatia de stabilitate, ducand la reducerea secretiei de adrenalina. Dragostea „nebuna” se linisteste.

Pot aparea situatii ce genereaza disconfort si chiar emotii negative. Si cum emotiile negative dureaza mai mult si sunt mai intense decat cele pozitive, ajung sa rescrie programul mental al iubirii, inlocuindu-l cu furie, tristete, frica, dezgust. Neexprimate, netratate, ele devin sentimente: ura, dispret,neacceptare. Si uite asa iubirea s-a transformat in neiubire= neplacere+neacceptare. 

Si creierului nostru nu ii plac neplacerile, nici durerea. II plac placerile, si  va incerca mereu sa mearga de la discomfort catre placere si bucurie. Si atunci, oare ce mai e de facut? Continuam sa ne chinuim in nefericire ca intr-o temnita a inimii? Unii, da. Dar dintr-o alegere mentala: sa nu provoace suferinta copiilor; nu cred ca se pot descurca singuri; nu sunt dispusi sa renunte la posesiunile materiale dobandite impreuna si multe altele.

Cei atenti si  care inteleg ca este necesara o schimbare, isi asuma aceste emotii si sentimente neplacute, si lucreaza sa le transforme, evoluand. Acceptarea si iertarea, precum si generarea propriilor bucurii, sunt aliati importanti in acest proces de transformare. Psihologii, terapeutii si consilierii, de asemenea. Schimbarea perspectivei din a primi: „Ce bucurie mi-a facut partenerul astazi? Ce a facut pentru mine?”, in a darui : „Ce bucurie i-as putea face partenerului meu astazi?” poate aduce mari surprize placute.

Cei mai neatenti, mai pesimisti, fug de ele, separandu-se de partener. Daca ati ales deja aceasta cale, confruntati si tratati aceste emotii si sentimente, deoarece negarea lor va duce la manifestari fizice cum ar fi tulburari de somn, pesimism, depresie, anxietate, dureri fizice etc.

Acum, stau si ma intreb: la partaj, unul ia neplacerea, si celalalt neacceptarea?

P.S. : Gandurile genereaza emotii si le poate transforma in sentimente. Ce ganduri am despre partenerul meu? Dar despre mine? Oare acel om frumos pe care l-am iubit chiar a disparut? Ce calitati are? Ce face zilnic pentru mine? Pentru noi?