De ce suntem infideli?

În trecut se vorbea despre monogamie ca fiind atunci când ţi-ai ales un partener pe viaţă, azi ea este percepută ca a avea un singur partener doar la un moment dat. Dar, chiar şi aşa, infidelitatea este des întâlnită.

Avem nevoie de un martor la viaţa noastră, pentru că încă doi ochi ne dau o vedere de ansamblu asupra realităţii şi ne ţin prezenţi atunci când uităm să mai trăim clipa. Avem nevoie de cineva care să ne ţină oglinda sus şi să ne dea feedback, care să fie prezent în viaţa noastră şi să ne sprijine în cunoaşterea personală, care să ne încurajeze în a merge pe drumul ales, descoperind astfel tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi.

În ciuda teoriilor deja ştiute despre infidelitatea bărbaţilor versus infidelitatea femeilor, eu cred că, pentru ambele sexe, infidelitatea este justificată, în primul rând, de lipsa satisfacerii necesităţii de a afla ceva nou despre tine însuţi. Un partener nou poate fi o oglindă nouă şi infidelitatea aparte atunci când în relaţia pe care deja o ai, provocările care ţin de autocunoaştere au dispărut...

Altfel spus, ajungem la infidelitate atunci când nevoia de descoperire de sine nu mai este sprijinită de partener.

Într-o relaţie în care primeşti continuu feedback-ul pentru ceea ce eşti, în care partenerul îţi este şi iubit şi prieten şi tu te simţi viu, împlinit şi centrat în prezent, e greu de crezut că vei mai căuta ceva în exteriorul ei.