Da, e edevărat că iubirea o trăieşti atunci când o dăruieşi. Dar, atunci când o dăruieşti şi o şi primeşti înapoi, o trăieşti înzecit!
Mulţi oameni nici nu ştiu că este posibilă o astfel de iubire... O iubire împărtăşită în fiecare clipă, o iubire totală, o iubire dincolo de orice ego, judecată sau şablon. O iubire transformatoare, înălţătoare.
Fericiţi sunt cei care au parte de ea...
Fericiţi şi plini de har sunt copiii care au fost concepuţi într-o astfel de iubire...
E adevărat, iubirea aceasta, fiind transformatoare, te va scoate complet din cercul tău de confort. Cumva, ea îţi va cere un... tribut. O renunţare.
E nevoie de curaj ca să ţi se dezvăluie, aşa că, într-un fel, te va pune la încercare.
Uneori e nevoie să lasi tot, dar tot, în urmă şi să o iei de la început...
Iubirea aceasta nu e permisă dacă tu cauţi să păstrezi legătura cu trecutul. Căci ea are nevoie de prezenţa ta. Totală.
Ea este cea care te ridică din cenuşă exact ca pe o pasăre Phoenix.
Căci e nevoie de purificarea ta. Cumva, înainte, tu vei arde... Vei arde tot ceea ce ar putea să te ţină pe loc.
Iubirea nu este o înţelegere de genul: „Tu te poţi mişca de aici până aici în spaţiul meu, iar eu o să respect, la rândul meu, limitările impuse de tine”. Nu! Aceasta nu e iubire! E doar un pact menit să nu te scoată din cercul de confort. E o relaţie de prietenie bazată pe interese comune... Atât!
Iubirea nu se poartă cu mănuşi! Iubirea se poartă cu mâinile goale, pentru că doar aşa poţi simţi inima celuilalt...
Iubirea nu se poartă înveşmântat în ego, ci numai dezbrăcat, căci doar aşa îţi poţi vedea adevărata fire...
Iubirea nu cere confirmări, căci ea ştie că tot ce e nevoie va veni firesc şi va primi înzecit.
Iubirea nu are aşteptări, căci ea se trăieşte în prezent şi doar este! Iar ceea ce se înfăptuieşte e binecuvântat! Orice vis din inima unuia, acum şi a celuilalt, se va realiza fără efort. Ca prin minune! Căci visul este creat acum de două inimi potenţate de cea mai pură energie!
Iubirea nu are nevoie de cuvinte, iar cei doi pot sta aşa, tăcuţi, sorbindu-se unul pe altul... Ştiind, în fiecare clipă ce simte şi ce trăieşte celălalt.
Iubirea aceasta îţi oferă şansa să trăieşti şi să simţi multiplicat orice... Viaţa devine mai plină de culoare, de gingăşie, de frumuseţe... Căci acum o percepi la un alt nivel...
De aceea spun că, dacă viaţa ar avea un scop, acesta nu ar putea fi decât unul singur şi anume: găsirea iubirii împărtăşite total!