Cum am aflat de cursul de meditaţie Vipassana, de la Dumbrava de Sus

Conferinţa de Vipassana Vipassana este una din cele mai vechi şi mai simple tehnici de meditaţie şi se bazează pe urmărirea respiraţiei şi adoptarea unui stil de viaţă în comuniune cu natura şi cu cei din jur. Nimic mai simplu şi de bun simţ, nu?! Însă, cei care încearcă să facă acestea în mod conştient ştiu că procesul necesită multă muncă şi răbdare, pentru că implică diminuarea egoului, iar acest lucru e de durată şi generator de multă suferinţă.

În urmă cu șase ani şi deloc întâmplător, un prieten drag mi-a propus, într-o doară şi într-o zi friguroasă de toamnă, să mergem la o conferinţă de Vipassana la Bucureşti. Răspunsul şi hotărărea mea de a duce la bun sfârşit acest gând aproape l-au luat pe nepregătite, căci nu se aştepta să zic „Da!” din tot sufletul şi fără nicio altă întrebare. Aceasta presupunea ca el să vină cu maşina personală de la Constanţa la Cernavodă, să mă ia de la de la serviciu la ora 16.00 şi să pornim direct către Bucureşti. Conferinţa era la ora 20.00, deci aveam timp suficient să ajungem.

Un om atât de simplu, după vorbă, după port... Ajunşi la Bucureşti, am găsit uşor locaţia: un restaurant cu totul special, care oferea băuturi naturale de legume sau fructe şi o sală de conferinţe. Şi unde, în fiecare nişă sau colţişor, veghea fie o gemă de ametist, fie o altă grupare de diferite cristale. Locul m-a cucerit şi, în ciuda aglomeraţiei (lumea venise cu mic, cu mare acolo, pentru eveniment) şi a spaţiului destul de strâmt, fiecare dintre noi şi-a găsit un colţişor.

Al nostru s-a nimerit să fie foarte aproape de „scenă”, adică de micul postament unde avea să urce Ioan Ardelean Fărcaş (cunoscut şi ca Adi de la Brad), ca să ne vorbească despre Vipassana. Nu ştiam cum arăta acest Adi, aşa că urmăream amuzată directivele date de un om micuţ de statură, îmbrăcat cel puţin bizar (în ciuda căldurii din încăpere, el purta trei bluze flauşate de trening) şi încălţat cu şosete groase de lână. Era o prezenţă tonică, zâmbitoare. Îmi părea a fi un spiriduş coborât dintr-o poiană magică din vârf de munte. La un moment dat, privirile noastre s-au întâlnit şi am fost scurcircuitată de seninătatea şi curăţenia acelor ochi albaştri. O privire pe care am simţit-o şi recunoscut-o până în cele mai ascunse cotloane ale sufletului. Atunci am ştiut că acel spiriduş nu era altul decât Adi de la Brad, cel pentru care venisem să îl ascultăm. Era diferit faţă de ce îmi imaginasem eu, dar el era.

Uitându-se la noi şi adresându-se celor din spate, care păreau să îl cunoască mai bine, Adi a întrebat zâmbind misterios: „Ce ne facem cu noii veniţi? Îi ardem sau suntem blânzi?”. Răspunsul a venit în cor, tot din spate şi însoţit de râsete: „Fii blând cu ei, Adi, să nu fugă”.

Adi ne-a rugat să ne îndepărtăm măcar la doi metri de el că „... altfel o să mă pomeniţi la noapte...”.

Conferinta a durat vreo două ore şi s-a încheiat cu o scurtă şi simplă meditaţie, care a constat în a ne aşeza într-o poziţie comodă, cu ochii închişi şi a ne urmări respiraţia - cum intră, cum iese... Atât! Dar aceste câteva minute (să fi fost maxim un sfert de oră) m-au făcut să mă hotărăsc să merg la cursul complet de meditaţie care se desfăşura în perioada următoare la Dumbrava de Sus(lângă Brad, judeţul Hunedoara), pe durata a 11 zile.

Karma este un cumul al vibraţiilor tuturor simţirilor, gândurilor, acţiunilor şi trăirilor noastre şi, asemeni rădăcinilor unui copac, ea se memorează şi se înfige adânc şi în corpul fizic. Atunci când lucrarea de curăţare (sau de ardere a karmei) se produce, corpul doare. Poţi simţi fiorii de durere cum îţi străbat corpul. Sunt ca nişte scurcircuite. Sau ca atunci când scoţi din pământ o rădăcină adânc înfiptă... Nu ştii cât e de adâncă şi cât pământ o să dizloci trăgând de ea.

Curăţarea sau arderea karmei Meditaţia de la finalul cursului a fost o experienţă intensă, care a continuat şi în zilele următoare. Nu am uitat nici azi senzaţiile pe care le-am avut în noaptea care a urmat conferintei. M-am trezit cu dureri puternice în zona plexului solar. Fiecare gură de aer pe care o inspiram îmi provoca o senzaţie dureroasă ca de arsură.

Mi-am amintit de cuvintele lui Adi şi am înţeles ce vroia să spună colo, pe scenă. Mai în glumă, mai înserios, când durerea ajunsese aproape insuportabilă şi stăteam chircită pe marginea patului, m-am gândit la el astfel: „OK, Adi, am înţeles ideea, acum lasă-mă o clipă, că e prea mult...”. Durerea a încetat imediat şi am dormit un somn adânc, aşa cum mai dormisem, poate, doar în copilărie, în după-amiezile de duminică, în mica odaie de pământ, după ce făcea bunica focul în sobă şi ne îmbăia pe îndelete în covata scobită într-un trunchi de păr...

Ulterior, am înţeles că în acele aproape 20 de minute, corpul meu a reacţionat la ceea ce s-ar putea numi - curăţare sau arderea karmei.

Lucrarea mea începuse...