A început deja numărătoarea inversă până la marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului, iar agenda evenimentelor dedicate frumoaselor sărbători de iarnă, la Constanța, este plină de surprize. Unul dintre momentele de excepție oferite publicului meloman de la malul mării îl constituie, cu siguranță, un concert extraordinar care va aduce, pe scena constănțeană, fascinanta lume vieneză. Muzicienii din cadrul Strauss Festival Orchestra Vienna, coordonați de celebrul dirijor Willy Büchler, sunt invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor, vineri, 18 decembrie, de la ora 19.30, într-un spectacol de poveste, intitulat „Christmas in Vienna”.
Biletele, în vânzare la 100 și 150 de lei Biletele la acest spectacol magic se mai pot achiziționa încă, de la sediul Casei de Cultură, la prețul de 100 și 150 de lei, fiind un cadou de neuitat oferit celor dragi, în prag de Crăciun.
Spectacolul se bucură de participarea extraordinară a sopranei vieneze Monika Mosser, iar artiștii desfășoară un amplu turneu în România, pentru al șaptelea an consecutiv.
Strauss Festival Orchestra Vienna ajunge, după Constanța, și la București După orașul de la malul mării, artiștii consideraţi ambasadorii Vienei, capitala mondială a muzicii clasice, vor susține un spectacol și în Capitală, la Sala Palatului, sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 19.30.
Fondată în anul 1978, de legendarul dirijor Peter Guth, Strauss Festival Orchestra Vienna a primit în rândurile sale, de-a lungul anilor, pe cei mai talentați muzicieni, păstrându-și, astfel, de-a lungul timpului, supremația între orchestrele de același gen. Strauss Festival Orchestra Vienna este binecunoscută de publicul din România, mai ales că în 2008 s-a numărat printre invitații de onorare ai Festivalului „George Enescu”.