Constantin Brâncuși, sărbătorit la Biblioteca Județeană Constanța, printr-o expoziție de documente

În luna februarie a acestui an, românii - și nu doar ei - îl aniversează pe marele sculptor Constantin Brâncuși, de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani (19 februarie 1876 - 16 martie 1957).

Momentul aniversar este marcat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța printr-o expoziţie de documente dedicată lui Constantin Brâncuşi. Expoziția deschisă la parterul instituției de la malul mării poate fi vizitată de către toți iubitorii de artă și cultură care trec pragul bibliotecii, responsabilul acestei manifestări fiind Ionel Alexe, bibliograf. 

„Îl ştim pe Constantin Brâncuşi. Ştim că purta barbă şi că era cam frust, dar şi că muncea ca un rob, că s-a exilat la Paris şi că e înmormântat acolo (ştim şi că unii „patrioţi” i-ar vrea osemintele întoarse în ţară cu orice preţ), ştim că sculpturile lui şlefuite ardent sunt cumpărate pe sume enorme de muzee şi colecţionari din lumea întreagă, ştim că semnificaţia „Coloanei infinitului” e legată de stâlpii funerari din Oltenia natală şi că elementele ei componente erau numite de Brâncuşi însuşi „mărgele”. Ştim încă multe altele, aşa că ne putem întreba dacă mai e cazul să îl prezentăm pe Constantin Brâncuşi? Dar... „abia oamenii publici, oamenii cei mai cunoscuţi trebuie prezentaţi”, spune scriitoarea Ioana Pârvulescu, „pentru că ei sunt acoperiţi de o zgură de prejudecăţi, de calomnii […], de idei făcute de-a gata, de patimi, de pasiuni şi mai ales de ceea ce serveşte gura lumii. De aceea, un om cunoscut trebuie cunoscut, trebuie recunoscut […], trebuie regăsit”. Încercăm şi noi aici să „îl regăsim”, în câteva cuvinte, pe omul şi artistul Constantin Brâncuşi”, spune responsabilul expoziției găzduite de Biblioteca Județeană Constanța, Ionel Alexe.

Să ne amintim de Constantin Brâncuși... Născut la data de 19 februarie 1876, la Hobiţa, în judeţul Gorj, Constantin Brâncuși a fost al cincilea din cei şapte copii ai lui Nicolae Brâncuşi, mama lui, Maria, fiind a doua soţie a tatălui său. În copilărie a fugit de mai multe ori de acasă, angajându-se ca ucenic de boiangiu (la Târgu Jiu), băiat de prăvălie (în Slatina), ucenic la un negustor de butoaie, cioban, băiat de birt (în Craiova). Primele obiecte care au „suportat” fantezia briceagului său sunt lemnul verde rupt din păduri, din care îşi sculpta ciomege, şi băncile din şcoala primară. De altfel, în clasa a II-a a primit o corecţie fizică tocmai fiindcă a scrijelit, apăsat, pupitrul de studiu.

La 18 ani, se înscrie la Şcoala de Meserii din Craiova. Peste patru ani încheie „cu mare succes cursurile complete, teoretice şi practice” ale şcolii. În 1900, lucrarea sa „Capul lui Laocoon” e apreciată cu medalia de bronz, iar în 1903 face bustul generalului dr. Carol Davila pentru parcul Spitalului Militar din Bucureşti. În 1904, Brâncuşi pleacă la Paris, pe jos şi cu rucsacul în spate, făcând popasuri (între altele) la Budapesta, Viena, Munchen, Rorscharch, Zurich, Basel, Langres. Foarte probabil pe drum a vizitat muzee şi atelierele unor artişti plastici. Pe 14 iulie 1904 ajunge în sfârşit la Paris. O vreme a lucrat în taverna Mollard, specializat, zice el însuşi, în spălarea paharelor, dar a avut şi alte slujbe mărunte.

În vara anului următor, norocul îi surâde: primeşte o bursă din partea statului român, este admis la Şcoala Naţională de Arte Frumoase şi devine ucenic al sculptorului francez Antonin Mercié. În ianuarie 1907, Brâncuşi e angajat de celebrul artist plastic Auguste Rodin să lucreze în atelierul său. Trudeşte fără măsură şi participă cu lucrări la expoziţii importante. În 1910 prezintă „Rugăciunea” la Salonul Artiştilor de la Paris şi „Cuminţenia pământului” la „Tinerimea artistică” de la Bucureşti. În anul 1920, „Pasărea de aur” este onorată cu locul de onoare în cadrul expoziţiei de la Grand Palais, însă lucrarea nonconformistă „Principesa X” este retrasă de poliţia franceză de pe simeze, rămânând încă şi astăzi controversată.

În primăvara anului 1921, Brâncuşi face o călătorie de plăcere cu vaporul prin Marea Mediterana, vizitând oraşe din Italia, Grecia, Turcia. Vasul ajunge apoi în Marea Neagră, iar pe 3 iunie Brâncuşi debarcă la Constanţa, de unde pleacă spre Bucureşti.

Reviste de ţinută şi anvergură publică articole şi fotografii după sculpturile lui. În 1926, un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi sunt expuse la „The Art Center” din New York, iar un an mai târziu, studioul „The Art Club ” din Chicago vernisează o amplă expoziţie personală Constantin Brâncuşi: lumea artistică e uimită de stilizările sale. Pe 22 septembrie 1931, la propunerea lui Nicolae Iorga, preşedintelui Consiliului de Miniştri din epocă, Brâncuşi primeşte din partea statului român ordinul „Meritul Cultural”.

În 1937, revine în ţară cu o idee incredibilă. Merge la carierele de la Pietroasa, Ruşchiţa, Baciu, alege piatra şi începe truda la o lucrare grandioasă numită „Poarta sărutului”. Modelează apoi „Masa tăcerii” şi „Coloana infinitului”. Pe 27 octombrie 1938, în prezenţa marelui sculptor, au loc ceremoniile de inaugurare a minunatului ansamblu de la Târgu Jiu. Lucrările lui Brâncuşi se răspândesc, ca scânteile unui foc mântuitor, în toate colţurile lumii, de la Buenos Aires la Oslo şi de la Melbourne la Tokyo.

Pe 12 aprilie 1956, Brâncuşi, ajuns octogenar, îşi scrie testamentul. Conform acestuia, atelierul său parizian, cu toate capodoperele sale, revine Muzeului de Artă Modernă din Paris. Se spune că Brâncuşi intenţionase să lase atelierul său statului român, fiind însă refuzat categoric de reprezentanţii săi. Nu există nicio menţiune în testament despre dorinţa înhumării în România. De altfel, Brâncuşi îşi cumpărase, cu câţiva ani înainte, un loc de veci în cimitirul Montparnasse, unde a şi fost înmormântat la 19 martie 1957.