„Cine nu are bătrâni, să îşi cumpere”

Bătrâni care consideră că doar vârsta îi face demni de respect Proverbul este profund adevărat dacă bătrânul este înţelept, empatic şi plin de iubire. Ce ne facem, însă, cu bătrânul urâcios, care nu se aude decât pe el însuşi şi care a ajuns la vârsta la care consideră că şi-a câştigat dreptul la respect, aşa că se poartă fără grija că ar putea deranja pe cineva?

Cu siguranţă, ştiţi femeile acelea în vârstă, epice, nelipsite din mijloacele de trasport în comun, care te împing şi îţi taie faţa ca să urce ele primele, că sunt bătrâne şi neajutorate, iar tu, cel călcat în picioare, le datorezi un respect nelimitat! De ce? Pentru că ele sunt în etate şi şi-au câştigat acest drept, iar tu eşti prea tânăr pentru a avea dreptul la respect! Ca să nu mai vorbim despre privirile urâcioase pe care le meriţi pentru că exişti, le stai în drum şi mai eşti şi tânăr şi sănătos, în timp ce ele sunt bătrâne şi bolnave!

Respectul se câştigă În sufletul meu, omul înţelept şi cu părul alb, îşi are locul rezervat de când eram copil. Pentru că om mai frumos şi cu mai mult bun simţ decât bunica, eu nu am mai întâlnit! Avea doar patru clase, dar purta în inimă toată cunoşterea iubirii şi duioşiei. În tot ce făcea avea grijă să nu deranjeze pe cei din jur. Acolo unde şedea, mirosea a flori de fân şi a rufe spălate cu săpun de casă şi apoi uscate la soare şi vânt. Acolo unde punea mâna, lucrul se făcea cu rost şi fără cale de tăgadă. Pentru toţi avea o vorbă bună şi înţeleaptă, iar dacă ştia că nu se pricepe, zicea: „Aici, maică, eu nu ştiu cum o fi, dar Dumnezeu ştie şi te va îndruma”.

Patru fete a avut bunica şi cinci nepoţi. Şi pe toţi i-a tratat la fel. Chiar dacă avea şi simpatii printre ei, nu le arăta. Dacă dădea ceva la unul, avea grijă să dea şi la restul. La fel. Un om vrednic, curat, care vorbea când era de vorbit şi tăcea cand era de tăcut, care nu se băga în viaţa şi în ce era al tău, decât dacă îi cereai ajutorul. Un om care îi respecta pe cei din jur şi care nu îţi solicita nimic în schimb pentru ceea ce îţi dăruia.

Respectul nu se poate impune Da, pe bunica o respectam şi nu ne sfiam să îi sărutăm mâna curată, înnodată de muncă. Şi o respectam, pentru că nu se putea altfel. Şi nu pentru că ne-o cerea!

O iubeam şi îmi plăcea să dorm cuibărită lângă dânsa, să îi pieptăn părul alb, să o pensez şi să o alint. Şi toate le făceam cu drag, pentru că nu se putea altfel. Şi nu pentru că mi-o cerea!

Da, dacă nu ai un astfel de bâtrân şi dă norocul peste tine să îl întâlneşti şi mai e şi de vânzare, cumpără-l de îndată!

Dar puţine şanse să mai găseşti aşa ceva în ziua de azi...