Povești și legende care aprind imaginația pasionaților de paranormal există de secole, însă nu rareori se întâmplă, și în zilele noastre, fenomene inexplicabile, care pun sub semnul întrebării multe lucruri considerate sigure și logice până atunci. Nu de puține ori, chiar și cei mai sceptici dintre „cârcotași” au fost puși în situații care depășesc limita de înțelegere omenească, acceptând, până la urmă, că există nu doar povești cu fantome, ci și cazuri concrete de bântuire, spirite malefice versus spirite bune, apariții misterioase și alte fenomene care trezesc fiori de groază celor mai... slabi de înger. Legendele, miturile sau chiar relatările „de la fața locului” există și circulă dintotdeauna, rămânând la latitudinea fiecăruia dacă să creadă în așa ceva sau nu, indiferent că au experimentat direct astfel de situații sau doar au auzit despre ele...
Un astfel de caz de bântuire aduce în atenție o clădire istorică din Ohio, Statele Unite ale Americii, intrată în fruntea topurilor internaționale drept unul dintre cele mai bântuite locuri din lume. Este vorba despre castelul Franklin, cunoscut și sub numele de Casa Hannes Tiedemann, situată în Cleveland, Ohio, pe Franklin Boulevard 4308. Imobilul, care numără peste 20 de camere, dispuse pe cele patru etaje, este considerat a fi cea mai bântuită clădire din statul american Ohio.
Tragediile proprietarilor acestei clădiri misterioase Castelul construit în anul 1881, de arhitecții Cudell & Richardson pentru primul proprietar, un imigrant german, Hannes Tiedemann, are o poveste tristă, iar aspectul său sumbru parcă amintește de tragediile care s-au petrecut aici, de-a lungul timpului. Unii dintre cei care au dorit să se convingă de miturile țesute în jurul acestei case și au pătruns în interiorul castelului intrat, în 1982, în Registrul Național al Locurilor Istorice din SUA, povestesc despre atmosfera terifiantă și senzațiile experimentate în clădire. Astfel, se spune că în casă există o scară secretă și coridoare ascunse, iar liniștea mormântală este perturbată deodată de plânsete de copii sau voci care se ceartă. Candelabrele se învârt singure, iar printre corpurile de mobilier apar siluetele fantomatice ale unor fete care se topesc în neant. Se mai spune că într-una din camere există o pată de sânge care nu dispare niciodată, iar în altă încăpere se menține o temperatură extrem de scăzută, deși sistemul de încălzire funcționează perfect. La toate acestea se adaugă și aparițiile periodice ale unei femei în negru, la una din ferestre, stârnind groază chiar și în rândurile celor câtorva temerari dornici de senzații tari. În anul 1970, în castelul Franklin s-ar fi descoperit scheletele unor copii.
Dar cum a început totul? Fiica primului proprietar al casei, imigrantul german Hannes Tiedemann, Emma, în vârstă de 15 ani, a murit de diabet în 1891, potrivit wikipedia.org. Nu după mult timp, a urmat decesul mamei lui Tiedemann, Wiebeka, iar tragediile din familia acestuia au continuat și în următorii trei ani, când i-au murit trei copii.
Pentru a-i distrage atenția soției sale, Luise, de la aceste tragedii, Hannes Tiedemann a început să extindă clădirea, construind o sală de bal la cel de-al patrulea etaj. Construcției i s-au mai adăugat, cu timpul, mai multe turnulețe, conacul începând să aibă aspectul unui adevărat castel.
Din păcate, soția sa, Luise Tiedemann, s-a îmbolnăvit de ficat și a decedat în 1895, la vârsta de 57 de ani. Hannes a vândut casa familiei Mullhause, însă până în 1908, toți cei rămași din familia Tiedemann au decedat și nimeni nu a mai moștenit averea acestuia.
Casa a rămas neocupată până în ianuarie 1968, când s-au stabilit în castelul abandonat James Romano, soția sa și cei șase copii. Familia Romano a raportat mai multe întâlniri cu fantome în noua casă și chiar a chemat un grup al unor așa-ziși vânători de fantome (the Northeast Ohio Psychical Research Society) pentru a investiga castelul. În 1974, familia Romano a decis să părăsească imobilul, pe care l-a vândut lui Sam Muscatello, care plănuia să îl transforme în biserică. Se pare că ceva s-a întâmplat și casa este din nou vândută, în 1984, lui Michael DeVinko. Noul proprietar a făcut investiții serioase în castel, în următorii 10 ani, de peste un milion de dolari, însă în 1994, l-a scos la vânzare.
În ultimii 30 de ani, castelul Franklin și-a tot schimbat proprietarii, fiecare dintre aceștia având planuri mărețe, la început - s-a încercat chiar transformarea lui într-un club, însă un incendiu a distrus o parte a clădirii - dar au sfârșit prin a abandona totul. Parcă urmărit de un blestem, castelul supraviețuiește, însă, tuturor tragediilor la care a asistat, de-a lungul timpului, întâmpinând trecătorii cu aspectul său sumbru și mohorât și ținând la distanță, de peste 120 de ani, pe toți cei care au vrut să-l locuiască.