Constănțenii care își prețuiesc valorile și care doresc să susțină oamenii de bine implicați, de-a lungul timpului, în zeci de acțiuni sociale în zona Dobrogei, acțiuni menite să ajute copii, bătrâni, familii nevoiașe, se pot mobiliza, în aceste zile, pentru a-i acorda tot sprijinul unei doamne de suflet, cu calități umane și profesionale deosebite: directorul executiv al Crucii Roșii Constanța, Carmen Lungu.
Mereu în centrul evenimentelor caritabile organizate în spațiul dobrogean, Carmen Lungu merită, cu siguranță, votul fiecăruia dintre noi, mai ales că a început numărătoarea inversă, până pe 25 februarie, ora 24.00. Despre ce este vorba?
Directorul executiv al Crucii Roșii Constanța, Carmen Lungu, a intrat într-o nobilă competiție: Premiul pentru Întreaga Carieră în Asistență Socială, acordat în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, ediția a VI-a, 2019. O puteți vota pe Carmen Lungu accesând următorul link: http://poll.cnasr.ro/poll/17 și de menționat este faptul că aceasta a urcat deja pe poziția 4, cu 835 de voturi, în acest moment, după cum anunță prietenii săi, în mediul online.
Iată ce spune o altă doamnă a Dobrogei, designerul Liliana Cornilă, pe pagina sa de Facebook, referitor la această competiție: ''Iată că se poate: Carmen Lungu a urcat pe poziţia 4, cu 835 de voturi în acest moment. Să ne mobilizăm în număr cât mai mare și să votăm zilnic, până pe 25 feb.! Este un OM deosebit, un OM aproape de OAMENI! Vă reamintesc link-ul: http://poll.cnasr.ro/poll/17 VĂ MULȚUMIM, PRIETENI!''. Într-un alt mesaj postat pe pagina sa de Facebook, creatoarea de modă Liliana Cornilă a precizat: 'O doamnă cu calități umane deosebite, o prietenă adevărată și un profesionist autentic este nominalizată în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială din acest an. Este vorba de Carmen Lungu, director al Crucii Roşii - Filiala Constanţa, care cu dăruire și mult suflet a organizat zeci de acțiuni în care au fost ajutați atât copii, cât și bătrâni aflați în grija statului, precum și familii nevoiașe din zona Dobrogei.
Implicarea și promovarea în acțiuni sociale sunt atuurile doamnei Carmen Lungu pentru a obține premiul pentru întreaga carieră în acest domeniu.
Cei care doresc să o susțină pot accesa linkul de mai jos.
Mult succes, Carmen Lungu!
Haideți s-o votăm, prieteni!!!''.
Dealtfel, în mediul online s-a creat o adevărată campanie pentru susținerea directorului Crucii Roșii Constanța. Și dvs. puteți vota aici: http://poll.cnasr.ro/poll/17