Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

Sâmbătă, 11 iulie

Caravana Violetta ajunge și la Constanța!

Articol publicat Sambata, 11 Iulie 2015

de Grațiela GHEORGHE CARAGICU (gratiela.caragicu@101stiri.ro)

în Distracţii mondene

Fanii Violettei se întâlnesc, în acest weekend, la malul mării. Astfel, caravana Violetta, care a început anul trecut, în București, va ajunge sâmbătă, 11 iulie, de la ora 17.00, și la Constanța, la Tomis Mall, etajul al III-lea. Aici sunt invitați copiii, pentru a participa la o serie de activități distractive prin care vor avea ocazia, timp de două ore, să demonstreze că sunt adevărați iubitori ai îndrăgitului serial de la Disney Channel, „Violetta” și ai cărților cu vedeta lor preferată.

Organizatorii au pregătit un program special pentru fanii serialului, care vor putea cânta melodiile Violettei împreună cu Andra Gogan, protagonista emisiunii „I Love Violetta”, vor dansa și vor putea discuta despre personajul lor preferat, în așteptarea concertului „Violetta Live”, din toamnă, de la București

Cu acest prilej, editura Litera va lansa două noi titluri din colecția Disney Violetta, bazate pe sezonul 3 al îndrăgitului serial - „Idei pentru o petrecere reușită” și „Jurnal de vacanță”. De asemenea, Danina Line va prezenta colecția de tricouri de vară dedicata Violettei. În plus, participanții vor putea face schimb de stickere cu personajele lor îndrăgite din cărți și film, vor descoperi stilul Violettei de la stiliști cu experiență și vor putea participa la concursurile pregatite special pentru ei.

Concertul „Violetta Live”, de pe 2 septembrie, se mută în Piața Constituției Programat inițial pe Arena Națională din București, concertul „Violetta Live” se va muta în Piața Constituției, data rămânând aceeași, 2 septembrie, anunță organizatorii de la Emagic. În ceea ce privește biletele, se va păstra structura inițială a categoriilor de tichete, cele achiziționate până în prezent rămânând valabile. Fiecărui loc din Arena Națională îi va corespunde un loc în Piața Constituției, scaunele fiind dispuse într-un aranajament de semicerc, astfel încât cei care au achiziționat locuri în tribună vor primi în noul amplasament locuri mult mai aproape de scenă.

Schimbarea locului de desfășurare a evenimentului are la bază rațiuni logistice. Este vorba despre timpul foarte scurt avut la dispoziție pentru eliberarea Arenei Naționale și pregătirea gazonului pentru meciul României din 7 septembrie, pentru calificarea la EURO 2016, fapt care ar putea afecta desfășurarea în condiții optime atât a turneului, cât și a meciului.

Cei care și-au cumpărat deja bilete sunt rugați să verifice site-urile myticket.ro și eventim.ro, pentru detalii și informații privind renumerotarea locurilor. Biletele pot fi achiziționate în continuare, la prețuri începând de la 135 de lei.

Pe scenă vor urca Martina Stoessel (Violetta), Jorge Blanco (Leon), Diego Dominguez (Diego), Facundo Gambande (Maxi), Mercedes Lambre (Ludmila), Candelaria Molfese (Camila),Samuel Nascimento (Broduey) și Alba Rico Navarro (Naty). Spectacolul va include o nouă trupă de dansatori, extrem de energici, o formație de cinci instrumentiști, decoruri și un show spectaculos de lumini, coregrafii de mare impact, elemente tehnice impresionante și costume extraordinare.