Când ne părăsim idealul, ne sinucidem spiritual

Toate poveştile încep frumos. Au intrigi şi final fericit, dar în realitate, sfârşitul poveştii nu-i sfârşit. Este un nou început. Un început în care personajele nu mai poartă măşti şi nu se mai obosesc să-şi impresioneze alesul/ aleasa. Astfel, „basmul” care la început ne dădea palpitaţii devine banal, fiind împodobit de monologuri şi monotonie. Realitatea nu-i condimentată cu iluzia noastră, iar adevărul sparge globul de cristal.

Suntem înzestraţi cu un „dar” aparte Depunem efort doar când dăm startul unei relaţii sau la sfârşit, când ne aflăm pe marginea prăpastiei. Ne chinuim să ne impresionăm partenerul, arătându-i exact ceea ce nu suntem de fapt. În momentul în care cortina cade, iar oboseala rolului jucat îşi spune cuvântul, răsare adevăratul nostru caracter. Care, de cele mai multe ori, sfâşie idealul partenerului. Simţindu-se înşelat îşi dărâmă, în doar câteva secunde, castelul de nisip ridicat, rămânând cu un gust amar.

În tine zace cel mai mare inamic Când îţi abandonezi idealul sentimental sau profesional, te sinucizi spiritual. Cazi în abisul existenţei tale şi trăieşti o viaţa „la mâna a doua”. Nimic din ceea ce faci nu-ţi mai produce bucurie, iar zilele din viaţa ta se derulează haotic, fără sens. Cu sufletul înmuiat în nefericire, cauţi un vinovat din exterior. Vrei cu orice preţ să ai pe cine să acuzi, pentru a nu duce în spate povara unei vieţi ratate. Într-o zi, chipul îţi rămâne prins într-o oglindă şi realizezi, pentru prima dată, că cel mai mare inamic al tău ai fost... TU!

Dacă mimezi fericirea, ajungi să crezi că aşa e ea... dureroasă, incertă, nesatisfăcătoare Întrebarea-i simplă: Trăieşti cu adevărat? Dacă răspunsul este nu, ce mai aştepţi? Timpul nu-ţi este prieten, nu te iartă şi nici nu poate fi dat înapoi.  Ziua de azi este cea mai importantă. Urmează-ţi visul şi fericirea se va aşeza în palmele tale. Fă paşi mici şi nu te uita în urma ta. Trecutul este trecut.