Când cuvintele ucid, tăcerea este soluţia

Căutăm cu disperare un suflet pereche. Întreaga noastră existenţă este focusată pe găsirea lui. Dacă nu-l întâlnim, ne aşezăm în poala unui suflet rătăcit şi sperăm că ne vom transforma peste noapte în chirurgi ai sufletelor rănite. Ne place să credem că avem puterea de a modela un om după bunul plac, dar ne înşelăm amarnic. Schimbarea nu vine din exterior.

Când cuvintele ucid, tăcerea este soluţia Nu ştim să ne oprim atunci când lucrurile încep să meargă prost. Înaintăm spre prăpastie cu speranţă în suflet. Credem că vom renaşte din propria cenuşă, dar ce renaşte apoi nu mai este un întreg, ci umbra unui suflet desfigurat.

Inima tânjeşte după… siguranţă „Mă tem de garanţii”, îşi spuse în gând. Sunt doar vorbe-n vânt, nu fapte. Sunt vorbe spuse să calmeze sufletul, sunt iraţionale, n-au coerenţă, n-au şansă de izbândă. Cândva, le veneram. Subconştientul meu trăia prin ele. Acum, adult fiind, am realizat că nimic nu-i cert, că totul este efemer. Un sentiment ambiguu mă încearcă. Nu reuşesc să-i găsesc provenienţa. Ştiu doar că mă trezeşte din când în când, mă trezeşte şi simt că sunt om. Da, sunt om! Ce uşurare, Doamne! Încă simt, într-o lume deşucheată.

Într-o carte… Te-am găsit într-o carte. Stăteai cuminte şi mă aşteptai. N-ai spus nimic. Se aşternuse tăcerea peste tine, iar zilele îţi îngreunau acum sufletul. Erai altfel. Singher, străin şi trist. Te-ai pierdut în intrigi şi ai ratat finalul fericit. Eşti o fantomă prinsă într-o carte.

Amintire El:-Îţi aduci aminte? Pe melodia asta te dezbrăcam de secrete, te învăluiam în basme, te sărutam ca şi cum era ultima noapte în care te vedeam. Te fâstâceai, te alintai, mă iubeai. Îţi aduci aminte? Ea: Din când în când, încercam să te regăsesc pe cărările Cerului. Te strigam, dar nu mă auzeai. Te căutam, dar nu te găseam. Şi, totuşi, erai eroul meu.