„Bărcuța cu povești este oaza mea de normalitate, într-o lume bezmetică" (I)

Despre Alina Cosmoiu se poate spune, cu certitudine, că este una dintre femeile de succes ale Constanței. Este, de 14 ani, realizatoarea uneia dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune, „Bărcuța cu povești”, adresată copiilor și difuzată de Neptun TV (NTV), în fiecare duminică dimineață, de la ora 10.00. Dacă diminețile sfârșitului de weekend sunt pline de veselie în casele constănțenilor - și nu numai - datorită Alinei Cosmoiu și a invitaților săi din emisiune, în principal copii haioși și talentați, iată că, de un an, și în viața realizatoarei TV a apărut un prichindel cu totul special: primul său copil, Tudor - Andrei. În prezent, Alina Cosmoiu este o mămică fericită și dedicată, ca întotdeauna, și muncii sale în televiziune. În puținul său timp liber, printre filmări, noul job de profesoară, la Helen Doron English și atenția acordată adorabilului său copilaș, Alina Cosmoiu și-a făcut timp să acorde www.101stiri.ro un amplu interviu din care publicăm mâine, 28 august, cea de-a doua parte.

Reporter (R.): Privind înapoi, cu... nostalgie, mai exact în urmă cu 14 ani, când prindea contur emisiunea pentru copii „Bărcuța cu povești”, te-ai fi gândit că va fi atât de longevivă și că se va bucura de atât de mult succes, chiar și până în 2015?

Alina Cosmoiu (A.C.): Eu am intrat în televiziune întâi ca prezentator al știrilor de dimineață, lucru care nu mi s-a potrivit și în continuare, cred că nu sunt făcută pentru așa ceva, nu cred că așa pot să mă realizez eu cel mai bine. După o perioadă, directorul de programe de atunci al televiziunii Neptun, domnul Florin Orezeanu, care apoi mi-a fost și mentor și un foarte bun prieten, m-a întrebat, într-o zi, dacă îmi plac copiii. I-am spus că da, teoretic, chiar sunt profesoară și aveam și un curs de spaniolă la o școală din Constanța. Mi-a propus să încerc să realizez niște reportaje în cadrul emisiunii pentru copii deja existentă atunci la TV Neptun. Eu mă ocupam, practic, de sectorul de grădiniță, aveam două reportaje cu grădinițele, pe săptămână. Deci, la început, n-a fost „Bărcuța cu povești”. Apoi s-a considerat că aceste reportaje au succes și mi-a sugerat să fac eu emisiunea mea, de la cap la coadă. Atunci, într-o discuție, am găsit și numele „Bărcuța cu povești”. Am avut două fetițe alături de care prezentam la început, Ioana și Bianca. Ioana este acum în Italia, este îndrăgostită de natură și și-a găsit un alt drum foarte frumos. Inițial era o emisiune bilunară, apoi a devenit săptămânală și a crescut, de la 45 de minute, la o oră.

R.: Ce anume te-a inspirat atunci când ți-ai denumit emisiunea „Bărcuța cu povești”?

A.C.: Știu că, în acea perioadă, domnul Florin Orezeanu (n.r. regretatul director de programe al televiziunii Neptun, scenarist și regizor, care s-a stins din viață pe 28 iulie 2009) și-ar fi dorit să realizeze emisiuni pe o barcă, în largul mării, ca pe un studio plutitor. Din păcate, a trebuit să renunțe la acest vis frumos, dar mi-a mărturisit că ideea a rămas... Atunci, eu am zis: „Să fie „Bărcuța cu povești”, pentru că fiecare copil este o poveste!”. Deci este un titlu pe care l-am găsit împreună.

R.: Cum de ai rămas fidelă, atâția ani, acestei emisiuni?

A.C.: La început, eu nu credeam că o să îmi placă și că o să mă pot regăsi atât de mult în ceea ce fac. Eu veneam din presa scrisă, terminasem și Filologia, apoi lucrasem la Cuget liber, Independentul și, pentru o perioadă scurtă, la Flacăra lui Adrian Păunescu de la București, eram corespondent și nu mă regăseam așa de bine în televiziune. Deci, pe mine tot Florin Orezeanu m-a învățat forța de comunicare a imaginii, pentru că, până atunci, eu comunicam în cuvinte și atât. Cuvântul era expresia clară pe care o foloseam și nu vedeam cum imaginea poate să aibă și forță și emoție. Am învățat asta și apoi, mi-a plăcut foarte mult la „Bărcuța cu povești” - în primul rând, faptul că nu e niciodată la fel. În al doilea rând, este mult mai curată față de tot ce vezi în jur, fiindcă e vorba de copii, iar un reportaj realizat printre ei chiar te... spală de tot ce e urât. Mi-am dat seama că pot să o cresc și să o dezvolt, nu să rămână doar la stadiul de emisiune pentru copii. Când plecăm prin alte țări, putem să facem și reportaje turistice cu locuri rare. Recent, am avut ocazia să particip la un festival internațional de dans, unde au venit dansatori și din Africa de Sud, Spania, Anglia, iar „Bărcuța...” a fost acolo, la finala mondială. Deci este o emisiune pe care pot să o extind foarte mult în ce direcție doresc eu.

R.: Cum este lucrul cu copiii? Ai fost pusă vreodată în dificultate de întrebările și curiozitățile lor?

A. C.: Da, mereu (râde)... Chiar vorbeam, de curând, cu un copilaș de grădiniță despre nu mai știu exact ce și la un moment dat, eu l-am întrebat ceva, iar el se oprește, se uită la microfon și mă întreabă: „Auzi, dar de ce are microfonul găuri?”. Copiii sunt imprevizibili și au o logică a lor, pe care noi nu o pătrundem întotdeauna, dar ei chiar știu de ce pun o întrebare, sunt foarte curioși, vor să știe absolut tot și trebuie să le răspunzi. Dacă te văd că ești fals sau începi să ocolești, nu e foarte bine și s-ar putea să nu mai vrea să vorbească cu tine, pentru că nu cred că îi iei în serios.

R.: De curând, ești și fericita mămică a unui băiețel. Te ajută în noul tău rol experiența dobândită pe parcursul emisiunii cu și pentru copii?

A. C.: Da! Într-un fel, chiar m-am simțit foarte pregătită. Întotdeauna am știut că vreau copii și acest fapt mi s-a tot confirmat de atâta vreme cât am stat printre ei. Până acum, nu cred că a reușit să mă enerveze vreun copil și atunci da, mi-am dat seama că am răbdare cu cei mici. Când un copil nu se comportă așa cum ne-am dori noi, plânge, urlă, vrea să trânteasă, e un zid de comunicare, eu, în acea fracțiune de secundă, în loc să mă enervez, încerc să-mi imaginez că-s copilul acela de cinci ani care urlă. Deci e un fel de empatie, reușesc să-mi imaginez cum ar fi să fiu în locul lui. Cred că treaba asta cu empatia, să mă pun în locul copilului, m-a ajutat destul de mult.

R.: Ești o mămică foarte energică, nici în concediu postnatal nu ai stat prea mult. Cum reușești să îmbini cariera cu viața de familie?

A.C.:.Aici le mulțumesc părintilor mei, care nu sunt baby-sitteri, ci mult mai mult, niște bunici dedicați, care mă ajută foarte mult. Când suntem la filmări și nu putem să-l luăm pe Tudor lângă noi - îl lăsăm la mama și ne putem concentra doar pe ceea ce avem de făcut. În plus, la filmări mă ajută mult și Cătălina Agapie, colaboratoarea noastră, deci cheia cred că este munca de echipă. Bogdan este și el un tătic model, își ia rolul foarte în serios, mai ales când eu sunt la ore, pentru că de anul trecut, sunt și profesoară la Helen Doron English. Pe de altă parte, în cazul meu, sarcina și anul care a urmat au fost o perioadă foarte creativă.

R.: Povestește-ne puțin și despre cum l-ai cunoscut pe soțul tău, care îți este și cel mai bun coleg de echipă, la filmările pentru emisiune.

A.C.: Pe Bogdan (n.r.Malciu) l-am cunoscut, practic, la locul de muncă. Plecam la Sibiu, să facem acolo o emisiune și cameramanul cu care trebuia să plec s-a hotărât cu o zi înainte că nu mai vine. Eram destul de panicată, aveam cazare aranjată, vorbisem cu oamenii, trebuia să fac emisiunea și, la un moment dat, mi-a spus cineva despre un băiat monteur, dar care și filmează foarte bine, îl cheamă Bogdan Malciu și mai pleacă așa... dacă i se propune. Recunosc că am avut o strângere de inimă. Eram cu o cameră video foarte mare, cursa spre Sibiu pleca la ora 24.00 și mi-am luat un prieten cu mine, gândindu-mă că poate nici acest cameraman nu apare și eu rămân singură în autogară, să aștept... cu trepied, cu microfon, cu aparatură etc. Bogdan, însă, a apărut la timp, a fost serios. Atunci am lucrat pentru prima dată împreună, apoi am tot colaborat și până la urmă, am ajuns să colaborăm și pe alte planuri.

R.: Așa s-a înfiripat povestea voastră...

A.C.: Da, tot din „Bărcuță...” au plecat toate.

R.: Cum este să lucrați împreună acum, și în ipostaza de soț și soție, cât și de tineri părinți?

A.C.: Este foarte bine. Eu am mai mulți colaboratori la „Bărcuță”, și pe parte de imagine, dar echipa mea de bază sunt Bogdan și Cătălina, ei sunt nucleul și cu ei mergem mai departe. Dacă nu i-aș fi avut pe ei, probabil că mi-ar fi fost foarte greu și chiar nu știu dacă aș mai fi continuat cu emisiunea. Eu și Bogdan suntem pe aceeași lungime de undă, el știe deja ce îmi doresc eu de la o filmare, știe pe ce trebuie să meargă, este mereu atent la ce fac copiii în jurul lui, nu oprește camera și spune: „Gata, am filmat, avem destul cadre, hai acasă!”. Nu, el caută tot timpul ce știe că mi-ar plăcea, adică emoția și sinceritatea copilului.  A înțeles în ce constă forța Bărcuței.

R.: Care este secretul audienței foarte bune de care se bucură emisiunea ta, chiar și după 14 ani de la înființare?

A.C.: Sunt fericită, pentru că de atâta timp nu m-a dezamăgit niciodată capitolul audiență la „Bărcuța cu povești”. Cred că secretul este că emisiunea prezintă și un pic de normalitate. În România, nu știu despre ce domeniu se mai poate spune că merge bine. Copilăria încă merge bine și mulți părinți se chinuie să le dea o copilărie cât de cât normală, bazată pe valori, prietenie, fair-play. Copilăria e încă normală în România și eu cred că se caută normalitatea. La  „Bărcuță” nu prezint numai copilul care este la un concurs de muzică de elită, ci prezint si copilul simplu din grădiniță, copilul care își construiește singur o bărcuță sau face origami, deci prezint etape din copilăria normală și e nevoie de asta, pentru că e o oază de liniște. „Bărcuța cu povești” este oaza mea de normalitate, într-o lume bezmetică.

R.: Tu ai dus „Bărcuța” în multe țări ale lumii. În ce context ai ajuns să filmezi în Europa și chiar și pe alte continente?

A.C.: A fost o îmbinare a utilului cu plăcutul. Am început împreună cu Florin Orezeanu, apoi am continuat cu Bogdan să realizăm scurtmetraje și am avut și norocul ca acestea să fie apreciate internațional și să mergem la mai multe festivaluri. Dacă tot ne-am deplasat până acolo, fiind invitați în gală, la festival ca să ne luăm premiul, am zis să profităm de ocazie - că nu știu când voi mai putea ajunge, de exemplu, la Hanoi - și să filmăm câte o emisiune. Asta ajută din mai multe puncte de vedere. În primul rând, extind „Bărcuța” pe un alt plan, le prezint copiilor și altceva și e bine că, din când în când, mai ieși din tipar și pe de altă parte, era bine și pentru noi ca timp, pentru că veneam acasă de la un festival și peste două zile aveam nevoie de filmări. De câte ori am plecat, „Bărcuța” n-a suferit, a existat pe post în continuare. (va urma)