Petrecerea din centrul orașului Suceava, organizată de Ziua Națională a României, era să se încheie prost pentru cântăreața germană Sandra, care a fost invitată să susțină un concert. Artista a avut parte de un incident neplăcut pe scenă, marți seară, împiedicându-se de aeroterma aflată pe scenă și căzând. Din fericire, însă, cântăreața a dat dovadă de prezență de spirit și s-a ridicat imediat, continuând să cânte.
Aeroterma a fost amplasată pe scenă din cauza temperaturii foarte scăzute a aerului. La un moment dat, în timpul concertului, Sandra a făcut semn celor din staff-ul tehnic să mute aeroterma mai în spate, pentru a avea loc pentru coregrafie. Tehnicianul respectiv a crezut însă că solista cere ca aeroterma să fie adusă mai în faţă pentru că era foarte frig, iar în timp ce dansa, Sandra s-a împiedicat de aerotermă şi a căzut.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a mărturisit că a „încremenit" când a văzut incidentul. „Am cam încremenit, eram în public la câţiva paşi şi m-am gândit la ce e mai rău. Slavă Domnului, Sandra s-a ridicat surprinzător de repede şi a tratat incidentul ca o mare divă, râzând şi continuând show-ul", a scris Nechifor.
Născută în Germania, pe 18 mai 1962, Sandra Ann Lauer a cunoscut succesul cu piesa „Maria Magdalena", în anul 1985. De asemenea, ea a făcut parte din proiectul Enigma al fostului său soţ, Michael Creţu. Ultimul album al Sandrei, „Stay in Touch", a fost lansat în 2012.