Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

Expoziție a Sucursalei UAP Constanța

Armonii cromatice la granița dintre anotimpuri, pe simezele Hotelului Ibis

Articol publicat Luni, 30 Noiembrie 2015

de Grațiela GHEORGHE CARAGICU (gratiela.caragicu@101stiri.ro)

în Hot news, Culturale

Sursa foto: Facebook Artiștii expozanți, alături de invitații lor la vernisaj

Sursa foto: Facebook Artiștii expozanți, alături de invitații lor la vernisaj

Sursa foto: Facebook Invitata expoziției, Cornelia Sârbu, specialist în marketing și publicitate, alături de președintele Sucursalei Uniunii Artiştilor Plastici Constanța, Mirela Mira Turtoi, expozantă și organizatoare a evenimentului

Sursa foto: Facebook   Invitata expoziției, Cornelia Sârbu, specialist în marketing și publicitate, alături de președintele Sucursalei Uniunii Artiştilor Plastici Constanța, Mirela Mira Turtoi, expozantă și organizatoare a evenimentului

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Lucrarea „Galop în timp”, semnată de Mirela Mira Turtoi

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU  Lucrarea „Galop în timp”, semnată de Mirela Mira Turtoi

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU
Sursa foto: Facebook Artiștii expozanți, alături de invitații lor la vernisaj

Sursa foto: Facebook Artiștii expozanți, alături de invitații lor la vernisaj

„Între anotimpuri” O suită de plasticieni dobrogeni înzestrați cu har și dăruire față de artă, reuniți în cadrul Sucursalei Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Constanța, reușesc, de câțiva ani, să bucure sufletele iubitorilor de frumos, de la malul mării, prin minunatele expoziții pe care le vernisează periodic. La granița dintre toamna ruginie și anotimpul alb, cu bucuriile mult-așteptatelor sărbători de iarnă, membrii Sucursalei UAP Constanța, sub coordonarea sensibilei și talentatei artiste plastice Mirela Mira Turtoi, le-au făcut un dar special constănțenilor - și nu doar lor - pasionați de artă. Astfel, ultimele zile de noiembrie, purtând farmecul și nostalgia peisajelor autumnale de la țărm de mare, au adus pe simeze, în spațiul neconvențional oferit de Hotelul Ibis din Constanța, o frumoasă expoziție de grafică și pictură, denumită sugestiv: „Între anotimpuri”.

Vernisaj în acorduri de chitară Vernisajul desfășurat vineri, 27 noiembrie, a avut loc în prezența artiștilor expozanți și a altor numeroși iubitori de artă, într-o atmosferă intimă, caldă și primitoare, sentimentul fiind amplificat, parcă, de vremea mohorâtă și ploioasă - un cadru, dealtfel, cât se poate de propice creației și creatorilor. Evenimentul de deschidere a expoziției, organizat de Mirela Mira Turtoi și prezentat de cunoscutul muzeograf Geta Deleanu, de la Muzeul de Artă Constanța, a fost un succes, bucurându-se de o participare numeroasă din partea publicului. Numeroasă a fost și prezența cu lucrări în expoziție a artiștilor Sucursalei UAP Constanța, publicul putându-se delecta vizual cu creații purtând semnătura unor autori de mare talent: Marian Vintilă, Mirela Mira Turtoi, Radu Horobăţ, Marian Sârbu, Mădălina Jiji, Gheorghe Caraiman, Ina Ioana Iordan, Gheorghe Dragomir, Cătălin Botezatu, Niculae Găgeanu, Iuliu Lucian Dindelegan, Alexandru Ghinea, Marieana Oleniuc, Vasile Munteanu, Gabriela Ruş, Liliana Lazăr și Monica Goşoiu. De asemenea, alături de artiștii plastici din cadrul Sucursalei UAP Constanța a fost invitată să expună și Cornelia Sârbu, specialist în marketing și publicitate.

Întreaga atmosferă, o adevărată explozie de culoare și armonii cromatice în ton cu tema aleasă a expoziției, a bucurat participanții, ca și acordurile melodioase de voce și chitară, în recitalul oferit de Georgiana Maria Chiriță.

Artista plastică Mirela Mira Turtoi: „Mereu am perceput o lucrare de artă ca pe o melodie sau un concert” Organizatoarea manifestării, Mirela Mira Turtoi, a declarat, special pentru www.101stiri.ro: „Mereu am perceput o lucrare de artă ca pe o melodie sau un concert, deoarece consider că petele de culoare dintr-o pictură pot fi percepute mental precum sunt armoniile și ritmurile notelor muzicale dintr-un concert, un cântec vesel sau o baladă tristă. Într-o pictură se folosesc aceleași elemente de creație ca și în muzică și anume: temă, subiect, structură compozițională, armonie, accente, stil, manieră, tehnică. Când privești o lucrare, trebuie să te lași purtat de vibrațiile ritmurilor de culori și forme, de armoniile cromatice, să încerci să te transpui în tema tabloului și să-i asculți muzica”.

Artista Mirela Mira Turtoi, care este, totodată, și autoarea uneia dintre cele mai admirate creații expuse la Hotel Ibis, pictura „Galop în timp” (80cm/100) - o lucrare de mare forță și expresivitate, care dovedește marea dragoste a creatoarei pentru pictura de inspirație ecvestră -, a adăugat: „De trei ani și jumătate, de când organizez vernisaje și expoziții de pictură și grafică, am căutat să invit artiști care, pe lângă tablourile expuse pe simeze, să dea grai armoniilor cromatice din tablouri prin acorduri muzicale transpuse pe portative de instrumente muzicale sau vocal. Am căutat artiști care să creeze starea necesară iubitorului de artă de a se transpune în tema câte unui tablou din expoziție, să se regăsească pe sine prin vibrațiile creatoare ale pictorului transpuse pe pânză, să se încarce cu energii pozitive, pentru ca apoi să revină cu un alt tonus în cotidianul pragmatic și lipsit de culoare care ne înconjoară”.

Muzeograful Geta Deleanu: „O expoziție bogată atât numeric, în sensul unei participări numeroase din partea artiștilor, cât și valoric” Prezentarea a fost un tur de exceptie al expoziției, realizat de Geta Deleanu, muzeograf la Muzeul de Arta Constanța, care s-a arătat extrem de încântată de întregul eveniment. Aceasta a remarcat stilul personal distinct și expresivitatea fiecăruia dintre expozanți, dar care împreună reușesc să își armonizeze perfect creațiile sub aceeași temă: „Între anotimpuri”.

„Expoziția mi se pare foarte bogată, și numeric, în sensul unei participări numeroase din partea artiștilor, cât și valoric. Fiecare artist prezintă lucrări noi, din care rezultă o anumită evoluție interioară în planul exprimării plastice. Impresia mea este favorabilă, fiecare artist are o exprimare individuală foarte clară”, a observat Geta Deleanu. Muzeograful și-a exprimat aprecierea pentru fiecare expozant în parte, cu atât mai mult cu cât majoritatea acestora au la bază cu totul alte meserii decât cele în domeniul artei, însă sunt extrem de talentați, cu o profundă înclinație către frumos și armonie, fiind dornici de a studia și a descoperi tainele artelor plastice. Fie că sunt picturi pe pânză, acrillice sau acuarele, naturi statice, peisaje autumnale sau purtând deja patina sezonului alb, nuduri sau flori, lucrările artiștilor s-au încadrat perfect în acea cromatică specială, la granița dintre cele două anotimpuri. Geta Deleanu s-a arătat încântată, printre altele, atât de peisajul de iarnă semnat de Radu Horobăț, cât și de „vasul cu flori” al Gabrielei Ruș, care, la o primă impresie, te duce cu gândul la pictură pe sticlă, însă privit mai atent, tabloul este un acrilic pe carton, executat cu multă finețe și dedicat victimelor din clubul Colectiv.

„Galop în timp” Fiecare artist expozant a beneficiat de cuvintele apreciative ale muzeografului Geta Deleanu, care și-a manifestat încântarea în mod special și față de lucrarea „Galop în timp”, realizată de Mirela Mira Turtoi. La rândul său, autoarea superbei creații, care fascinează prin sentimentele pe care le induce privitorului, a menționat că această creație a sa i se pare simbolică pentru acest moment, prin mesajul pe care dorește să-l transmită. „Așa cum am denumit expoziția, „Între anotimpuri”, ca o trecere de la toamnă la iarnă, lucrarea „Galop în timp” este ca începutul unei povești de istorie și artă, ca un salt din trecut în prezent, pornind de la perioada antichității greco-romane”, a spus Mirela Mira Turtoi. Aceasta a adăugat: „Galop în timp” este, de fapt, un amplu proiect pe care îl voi dezvolta timp de un an de zile pentru teza de disertație  pe care o voi susține la Masteratul de artă, pe care îl urmez la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” Constanta, în cadrul căreia mi-am propus să cercetez „Bestialul animalier, simbol și sursă de inspiratie pentru artiști în perioada antichității greco-romane”, avându-l coordonator pe domnul profesor dr. Gheorghe Caruțiu. Am ales calul deoarece, în primul rând, rezonez cu acest animal, iubesc candoarea din privirea sa, bogăția și modulația musculaturii, precum și energia și sentimentul de libertate pe care le emană. Pe de altă parte, calul este martorul tăcut al gloriei cavalerilor învingători, deoarece a participat la nenumărate războaie nimicitoare, alături de soldații imperiilor apuse și ale armatelor trecute prin foc și sabie”.

Proiecte pentru 2016 Artista, care este, totodată, organizator de expoziții și evenimente culturale, ne-a dezvăluit și câteva din planurile sale: „Pe lângă expozițiile de pictură și grafică pe care le voi organiza în fiecare sezon, în paralel, pregătesc un alt proiect colectiv, care se va materializa tot anul următor și care va avea ca scop punerea în valoare a talentelor de la malul mării, deoarece avem foarte mulți artiști talentați, care doresc să se exprime prin artă și să își arate produsul creației lor. Proiectul se va materializa într-un album de artă și va expune, pe scurt, povestea fiecărui artist care va dori să se înscrie în proiect. Sper să reușesc să atrag și atenția scriitorilor talentați, care vor dori să scrie despre valorile dobrogene sau să compună poezii, inspirați de tablourile artiștilor”.

Până atunci, însă, publicul iubitor de artă și frumos de la malul mării va putea trece pragul Hotelului Ibis, până pe data de 31 ianuarie 2016, pentru a admira superbele creații de pe simeze, din cadrul expoziției „Între anotimpuri”.