Viziunea psihologică modernă pune accent pe ideea că oamenii au resurse latente, pe care, în căutarea unei stări de echilibru și de fericire, le activează pe parcursul întregii vieți. Ideea de bază este că trebuie create condițiile ca aceste resurse să iasă la lumină. Pentru a putea afla care sunt resursele noastre interioare, este bine să fim mai disponibili în a ne cunoaşte pe noi înşine. Este necesar să reflectăm asupra felului nostru de a fi, asupra gândurilor şi sentimentelor pe care le avem.
Omul, „depozit” nedescoperit de resurse „O resursă este un element interior sau exterior la care recurgem sau ne raportăm, pentru a putea să ne atingem scopul: să rezolvăm o problemă, să ne confruntăm cu o anumită situație, să ne bucurăm de o reușită, să devenim ceea ce dorim, etc. Descoperirea acestor resurse este echivalentă cu găsirea răspunsului la întrebările: „Cine sunt eu?”, „Ce pot să fac?”. Resursele interioare se referă la acele calități, însușiri, comportamente, abilități pe care le avem cu toții și de care, uneori, nu suntem conștienți. Ce înseamnă calități, însușiri, puncte forte? O configurație de trăsături temperamentale: răbdarea, energia, activismul, echilibrul emoțional, deschiderea spre a comunica cu ceilalți și de caracter: implicarea, bunătatea, dragostea, modestia, disciplina, etc. Ce înseamnă abilități sau aptitudini? Ceea ce pot să fac cu însușirile mele „practice”. Pot avea aptitudini manuale, tehnice, sportive, matematice, verbale, sportive, dar și aptitudini intelectuale sau pedagogice. Aptitudinile depind de ereditate, dar sunt influențate, într-o măsură foarte mare, de mediul în care trăim și de educație”, a declarat pentru www.101stiri.ro psihologul Mihaela Nicolaev.
Psihologul ne ajută să ne descoperim Aceasta a mai precizat: „De foarte multe ori, adolescenții, tinerii și chiar persoanele adulte, atunci când li se adresează întrebarea „Ce apreciezi la tine?”, încep prin a enumera defectele sau folosesc varianta - „Las la aprecierea celorlalți”. Există și categoria de persoane care răspunde cu „Nu știu” sau „Nu am calități”. În contrabalans cu părerea negativă pe care o au unele persoane despre ele însele, psihologii folosesc argumente extrem de pertinente, care le pot crește sentimentul propriei valori: Fiecare om este bun la ceva! Omul, într-un procent majoritar, are mai multe calități decât defecte! Resursele interioare reprezintă o „comoară” nedescoperită (neprețuiță)”, etc. Adevărul este că accesul la propriile resuse ni-l poate da doar o stare de echilibru, de optimism și încredere în forțele proprii! Sunt de amintit aici și resursele exterioare pe care le au toți oamenii”.
Ne dezvoltăm când ne cunoaştem potenţialul Dacă conştientizăm şi valorizăm permanent resursele exterioare pe care le avem, acestea ne pot ajuta în propria dezvoltare. Potrivit psihologului Mihaela Nicolaev, lucrurile, instituțiile și oamenii sunt cele mai importante resurse! Zona unde trăim, școala unde am învățat, locuința, locul de muncă, vecinii, rudele, foștii colegi, sunt doar câteva dintre acestea. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de resursele interioare, sufletești, pe care le avem, succesele obținute în orice domeniu, experiența de viață, partea bună a trecutului, cu care „putem muta și munții din loc!”.