Chiar dacă facem totul ca la carte, viața se încăpățânează, uneori, să ne ofere lecții pe care nu le merităm. În prima fază, șocul produs de un diagnostic care poate fi fatal ne desfigurează sufletul, apoi visele și inimile oamenilor dragi care ne inconjoară. Până acum câteva zile, Florentina Gavrilă (25 de ani), tânăra diagnosticată cu leucemie acută, privea plină de optimism spre viitor. Studentă în anul al III-lea, la Facultatea de Economie și Afaceri Internaționale, în cadrul Universității „Ovidius” Constanța, s-a dedicat în totalitate visului ei: de a avea propria afacere. Peste fiecare obstacol al vieții, tânăra a trecut cu zâmbetul pe buze, bucurându-se din plin de fiecare moment petrecut alături de prieteni și familie. Cu toate acestea, destinul a hotărât să-i testeze optimismul și pofta de viață, joi, 22 ianuarie, când medicul i-a spus că suferă de leucemie acută.
Nu s-a așteptat nici măcar o clipă la un astfel de diagnostic Acum câteva zile, tânăra s-a simțit foarte rău și a decis să-și facă analizele. La aflarea rezultatelor, Florentina a încremenit, dar a reușit apoi să se mobilizeze și să-și redobândescă speranța. Potrivit familiei, Florentina și-a făcut analizele anul trecut și toate i-au ieșit perfect. Părinții feței nu își explică „furtuna” care s-a abătut asupra fiicei lor.
Viața, cel mai mare dar de la Dumnezeu „Zilele petrecute în Spitalul Județean Constanta au fost destul de triste, pentru că am descoperit cruntul adevăr. Leucemie acută, un diagnostic care îți dă viața peste cap și schimbă totul la 180 de grade. Începi să apreciezi mult mai mult oamenii, viața și lucrurile mărunte pe care înainte nici măcar nu le notai. Aceasta este cumpăna vieții mele. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi trece și peste asta! Sunt sigură! Fac apel oamenilor cu suflet bun, care îmi pot dona sânge! Am grupa B3 pozitiv. Vă mulțumesc din suflet!”, a declarat, pentru www.101stiri.ro, Florentina Gavrilă.
Miracolele se întâmplă „Într-o astfel de situație, cea mai puternică încurajare este aceea de a avea „inima sus”, de a avea credință, dragoste și nădejde. Se pot întâmpla și miracole, atunci când divinitatea acționează prin oameni, prin rugăciunea și prin asocierea gândurilor pozitive ale acestora. Persoanele care o cunosc pe Florentina sau care au auzit de imaginea cruntă a acestei boli pot face minuni prin susținere afectivă și prin gestul de a dona sânge. Donarea de sânge este o acțiune care se face cu ușurintă și care nu răpește mult timp. Este minunat să știi că poți salva un suflet nevinovat, dându-i clipe de viață în plus!”, a declarat, pentru www.101stiri.ro, psihologul Mihaela Nicolaev.
Are nevoie urgentă de sânge Cei care își doresc să o ajute pe Florentina sunt așteptați începând de luni, 25 ianuarie, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Constanța, între orele 7.30 - 13.30. În cursul zilei de astăzi, tânăra va fi transferată la Spitalul Colentina din Capitală, pentru investigații suplimentare și tratament.