Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

„Anemonele” lui Luchian, de sub privirile lui Băsescu sub privirile tuturor

Articol publicat Joi, 15 Octombrie 2015

de Gabriela GEVELEGEAN (office@101stiri.ro)

în Hot news, Culturale

Sursa foto: Artmark

Sursa foto: Artmark
Sursa foto: Artmark

Sursa foto: Artmark

În martie 2014, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decideau, după ani de procese anevoioase, restituirea de către RA-APPS a operei `Anemone", de Ștefan Luchian, moștenitorilor de drept ai academicianului Emanoil Pantazi. Ultimul loc de expunere de către statul român a operei `Anemone" a fost chiar Vila lac 3, Snagov, fosta reședință a președintelui Traian Băsescu, care adesea și-a încântat privirile cu această capodoperă.

Emanoil Pantazi, colecționar și donator de artă Una dintre cele mai importante figuri ale culturii românești, Emanoil Pantazi, pe lângă cariera juridică excepțională, a fost și un rafinat colecționar și donator de artă. Întreaga sa colecție, cu excepția a șase opere, a fost donată, prin testament, Academiei Române. Opera lui Luchian se află printre cele șase păstrate de acesta pentru sine, ulterior acestea fiind confiscate de statul român.

Ștefan Luchian, cel mai prețuit artist român Cu un trecut încărcat și cu un traseu plin de peripeții, tabloul „Anemonele” lui Luchian a devenit unul dintre simbolurile artei românești de patrimoniu. Aflată pentru prima oară într-o licitație publică, capodopera va pleca de la prețul de pornire conservator stabilit de organizatori de 150.000 euro. Opera este clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului Național Cultural.

Reamintim că Luchian este, la acest moment, cel mai prețuit artist român de patrimoniu, opera „Două muze" a lui Luchian fiind adjudecată, în 2013, pentru 300.000 euro, devenind cea mai valoroasă operă tranzacționată în România într-o licitație publică.

Publicul va putea admira capodopera lui Luchian la Palatul Cesianu-Racoviță până miercuri, 28 octombrie, iar colecționarii o vor putea disputa joi, 29 octombrie, de la ora 20.00, la Athénée Palace Hilton, la Licitația de Toamnă - „Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești".