Marti, 26 Noiembrie 2024
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

ALERTĂ METEO!

Articol publicat Vineri, 22 Februarie 2019

de GRAȚIELA TULCEANU (office@101stiri.ro)

în Hot news, Actualitate

Vin ninsori şi vânturi puternice în Dobrogea! Vremea frumoasă din ultima perioadă ne-a dus cu gândul la venirea primăverii însă meteorologii spun că iarna nu are încă de gând să plece. În următoarele zile, temperaturile vor scădea mult iar lapoviţa şi ninsoarea nu ne vor ocoli. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, vineri, 22 februarie, începând cu ora 16:00, vântul va prezenta intensificări cu rafale care vor depăși 55-65 km/h. Atenționarea de cod galben de vânt pentru județul Constanța este valabilă până mâine la ora 16:00.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă. În Dobrogea vor fi ploi care se vor transforma în lapoviță și ninsoare iar local se va forma ghețuș. Precipitațiile se vor restrânge noaptea spre sudul zonei și vor înceta în dimineața zilei de sâmbătă. Potrivit meteorologilor, vremea se va menține rece până luni, 25 februarie. Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare, care pot fi spulberate de vânt.De asemenea, facem apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie şi, în cazul în care situaţia o impune, să se ferească de furtună în clădiri care prezintă siguranţă. La Constanța a fost activat deja Comandamentul pentru Situații de Urgență.