Afecţiunile sunt prietenii noştri, dar nu toţi suntem pregătiţi pentru a înţelege mesajul lor

A intrat furtunoasă în birou. Era în vervă, surescitată, agitată, încântată. Luase rezultatul testului mamar și reieșea din el că nu era nimic de operat acolo. Desigur, urmau alte investigații, probabil un tratament hormonal, un test al glandei tiroide. Totul era turuit într-un ritm accelerat, obositor. 

O priveam și nu știam dacă e cazul să îi vorbesc despre alternativele naturale. Eram, din nou, în dilemă: să opresc omul și să îi zic că, dincolo de aparențe și de ceea ce crede el că trăiește, se ascunde altceva, mult mai adânc, că bolile sunt prietenii noștri și că vin ca să ne tragă de mânecă, pentru că suntem pe lângă drumul drept? Sau să tac și să trec mai departe?

  Mă gândeam că, totuşi, nu e întâmplător faptul că sunt acum aici și pot vedea iureșul ei și că ar trebui să îmi asum riscul și să îi spun. Apoi, strângerea de inimă și ghemul în plexul solar îmi dădeau de știre că ar fi mai bine să tac, căci, oricum, ea nu e pregătită să afle adevărul și că preferă să îl trăiască şi retrăiască egotic pe al ei, acela în care are probleme mamare, are probleme cu tiroida, a făcut un RMN și, până a primit rezultatul, a fost teribil de îngrijorată şi că, după ce l-a primit, a fost extrem de fericită.

Radia povestind despre poveștile ei cu glandele bolnave, investigații, spaime și tratamente. Totuşi, am tras o gură de aer adânc în piept (exact ca atunci când te pregăteşti să te arunci în apă) și, după ce s-a mai liniștit, am întrebat-o dacă, înainte de a se lăsa pe mâna medicilor și a începe tratamentele recomandate de ei, este interesată de varianta alternativă, aceea naturală. Nici nu am apucat să închei propoziția, că s-a aprins din nou și a atacat vehement și agresiv subiectul: „Nu, nici gând!  Am mai avut o verișoară cu noduli și a murit cu tratamentele naturiste!”.

În iureșul renăscut, am încercat să îi spun că am avut și eu noduli la sâni și că s-au absorbit complet, dar asta presupune, în primul rând, schimbarea modului de gândire. Colega din fața mea, care sesizase intenția mea și agresivitatea interlocuitorului, mi-a făcut un semn discret: „Cu ea nu se poate...”. Apoi, cu o sugestivă închidere a ochilor și un strâns al buzelor, mi-a dat de înţeles că e mai bine să închei subiectul.

Eu îmi făcusem datoria - mă asigurasem că omul bolnav ştia că există şi alte metode. Mai departe era alegerea lui dacă le aplică sau nu.  

Bolnava s-a liniștit acum. Nu mai radiază. Va reveni curând la starea ei zilnică, aceea în care trântește telefonul dacă îi răspunde o anumită colegă, explică de câte trei ori unde s-a greșit în documente, se aprinde pe măsură ce parcurge bifele nebifate și, uneori, am impresia că va începe să plângă. Se poate vedea clar egoul legat de serviciu. La ea, legătura dintre forma gând și nodulii la sâni e cât se poate de vizibilă: „Resentiment, frustrare și ego rănit pe carieră". Şi care are ca nou model de gândire: „Eliberez căile insuccesului și permit succesului să fie al meu". 

Dar nu e pregătită să înțeleagă mesajul și, deocamdată, se bucură că nu e nimic de operat...