Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi, 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoarea rânduită de Biserica Ortodoxă în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Potrivit crestinortodox.ro, pe 1 octombrie 911 se făcea priveghere în acea biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată. La ora 4.00 dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos l-a întrebat pe ucenicul său iubit, Epifanie, dacă o vede pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume. Acesta i-a spus că o vede şi se minunează.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte acest eveniment astăzi, pentru a ne aminti că, prin nevoinţă şi rugăciune, putem să primim şi noi ajutorul Maicii Domnului.
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită pe 1 octombrie Această zi a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena. Tot astăzi, 1 octombrie, îi cinstim şi pe: Sfinţii Iosif şi Chiriac de la Bisericani, Sfântul Apostol Anania, Sfinţii Mucenici din Mânăstirea Zovei şi a 36 de monarhi, Sfântul Cuvios Roman Melodul, Sfântul Mucenic Domnin, Sfântul Cuvios Ioan, Sfântul Cuvios Grigorie Domesticul, Sfântul Ioan Cucuzel.