„A socializa înainte şi în timpul sesiunii fotografice este un mod prin care atât tu, ca artist, cât şi modelul intraţi în armonie, astfel încât să nu mai existe distanţe, crispări, oboseală...”

„Frumosul pe care îl percepem noi conţine atât conspiraţia proporţiei de aur a geometriei sacre, cât şi imperfectul acela în care chiar grotescul uneori îndeamnă la contemplare”. Acesta ar fi motto-ul după care se conduce artistul fotograf Dan Izvernariu.

Dan Izvernariu este un personaj greu de descris doar în câteva rânduri.  Cu toate acestea, voi încerca să îi fac o descriere minimală. Dan Izvernariu este genul acela de om cu preocupări frumoase, interesante şi care a reuşit să facă din pasiunea sa o muncă - aceea de artist fotograf şi graphic designer. Pentru a avea o imagine mai clară asupra a ceea ce este şi face, ar trebui să îi vedeţi lucrările şi acest fapt vă va edifica mai mult şi mai bine decât aş putea s-o fac eu vreodată. Aşa veţi observa că o întreagă poveste „se leagă” şi că nimic nu este făcut la întâmplare şi fără conexiune. Este un veşnic căutător, de aceea s-a şi decis să emigreze în Portugalia, apoi în Noua Zeelandă şi Spania, actualmente. În Europa a reuşit să găsească acel creuzet spiritual, de care avea nevoie.

Am spus şi susţin în continuare că nimic de calitate nu se poate face fără pasiune, dar şi fără o muncă în spate de documentare şi de autoperfecţionare. Iar Dan Izvernariu confirmă acest lucru din plin, prin rezultatele muncii sale. Nu îi place să vorbească prea mult despre el, însă despre pasiunea sa ar vorbi neîntrerupt, fără probleme. Astfel a rezultat interviul de mai jos.

Reporter (R.): Când ai început activitatea de fotograf ?

Dan Izvernariu  (D.I.): Am început activitatea fotografică în anii 1984 - 1985, în Timişoara, ca elev, la acea vreme şi pasionat de fotografie, în cadrul Cineclubului C.F.R.  Aici am întâlnit oameni aparte sau oameni cu gândire liberă şi risc asumat pentru acele vremuri de dictatură; un fel de oază intelectuală ce a funcţionat ca un underground de manifestare a gândirii libere, prohibită în „socialismul multilateral...” . Nu ştiu dacă am visat să devin artist, pictor sau arhitect, îmi doream mult să pot construi imagini cu text, postere, aşa cum vedeam mereu la televiziunile țărilor vecine, Iugoslavia (la acea vreme) şi Ungaria. Eram (şi încă sunt) fascinat de poster, de reclamă de înaltă calitate, de tot ce conţinea imagine şi grafică (text) în combinaţie.

În acest cineclub am învăţat să fotografiez, se vorbea în şoaptă despre marii fotografi ai lumii şi despre curentele occidentale considerate „imperialist decadente" sau mai rău, „fasciste", vezi Leni Riefenstahl, părintele fotografiei moderne. În acest loc am deprins arta developării, puţină chimie, puţină fizică, puţină inspiraţie pentru o imagine pe hârtie raster, lucioasă sau filigran de pe un film ades alb-negru Azomureş 21DIN, 100ASA, în atelier propriu, în care nopţi în şir, în vacanţe, am experimentat la lumina filtrului roşu. Practic, nu mă consider nici fotograf şi nici artist, sunt un pur tehnician, deşi fac ambele meserii în studiou şi sesiuni proprii. A deveni designer sau „desinginer" - cum numeau tovarăşii la acea vreme şi imediat după Revoluţia din 1989, era cam greu de crezut pentru o ţară rămasă mult în urmă faţă de...revista „Bunte", să spunem la întâmplare sau „Bravo", cu slabe speranţe de urcat pe vertical în carieră .

R.: Care au fost paşii pe care i-ai parcurs până să ajungi la stadiul actual ?

D. I.: După mai bine de 15 ani, am emigrat definitiv din România, fără a mă mai întoarce o zi, iar după tot atâta timp, în Lisabona - Portugalia, în jurul anului 2010, am definitivat ceea ce azi se numeşte „Dan Izvernariu Workshop Art Photography and Post Production". La bază, cursurile de visual art le-am făcut printr-un noroc, aş putea spune, în Auckland, târziu, în cadrul Weltec Inst. New Zealand, axat aici pe procesare digitală.

În anul 2010, lucram la o fabrică de construcţii de avioane civile şi militare în Portugalia . Unul din colegii de secţie, pasionat de software, mi-a făcut cadou un CD - Adobe Photoshop original (PsCs 4), spunându-mi, nu am să uit niciodată: „Instalează şi vezi şi tu ce se poate face, eu nu prea am la ce să folosesc...".

Aveam să instalez acest program cam o lună mai târziu, sincer,  doar din curiozitate. În scurt timp, curiozitatea s-a transformat în studiu, apoi în hobby, iar mai apoi, în decurs de un an, hobby-ul a devenit profesie şi obsesie pentru că zilnic, dar absolut zilnic, cu rare excepţii, lucrez minim două-trei ore.Că am task job sau nu, probând şi încercând fie să imit învăţând, fie să inventez noi posibilităţi de prelucrare şi prezentare imagine în Photoshop, de la imagine compusă creativ la ilustraţie, after effects, grafică şi chiar animaţie uneori.

În rest, muncă asiduă minim nouă ore pe zi, timp de șapte zile, corespondenţă via email în toată lumea, unde se solicită şi interview live sau Skype, în cazul în care distanţele depăşesc posibilitatea ca timp de deplasare.

R.: Ai un stil propriu care te defineşte ?

D. I.: Persoane, nu puţine, din reţelele de socializare unde prezint teste, lucrări, propuneri, idei îmi spun: „Te oglindeşti în ceea ce faci, faci lucruri aparte faţă de alţii...". Însă, mai concret, nu realizez mai precis cum se defineşte acest gen. Important este că mă preocup prea puţin de eticheta cu care sunt catalogat pe cât mă interesează noul şi experimentul. Procesarea imaginii pentru mine, repet, este obsesivă, iar când creez mă simt eu, fără să ţin cont decât de câteva reguli (principii clare) în construcţie, restul detaliilor le compun aşa cum simt, un fel de jazz dacă interpretez sau „tupeu" dacă mă ambiţionez. Poate că în acest sens constă unicitatea mea.

R.: Cu cine ai colaborat sau colaborezi în prezent?

D. I.: Mult timp, actualmente chiar lucrez ca „vioara a doua" în umbra unor fotografi din Portugalia şi din alte diverse ţări, pentru care fac post producţie pentru pagini web, website privat sau public, pentru reviste digitale, cape de CD, pentru reclamă sau campanii publicitare sales Triumph, La Perla s.a.m.d. .

R.: Ce te inspiră în alegerea temelor?

D. I.: Partea Art este un reflex al pasiunii mele pentru paradoxala combinaţie iraţional/ raţional, acea linie între mistic, ezoteric, filosofic şi pură psihologie jungiană pentru că, în fapt, sunt un adept al gândirii romantice a lui Rudolf Steiner, dar şi un pasionat „elev” al lui Carl Gustav Jung. În afara fotografiei cu mesaj cheie mistic criptat în simbol imagine, ador potretul feminin; ador să perfecționez şi să compun imagini sugerând fie gothicul, fie romantismul anilor ’50, ’60 şi chiar fotografia de budoar. Practic, ador luxul, rafinamentul, expresia graţioasă şi sexy, bijuteria ca accesoriu, fără a ajunge în opulenţă, ci doar ca accent bine punctat şi suficient pentru a atrage privirea. Un fel de manifest pentru o societate ce trebuie să aibă jaloane existenţiale, aflată în progres. În acest sens, mă pot numi un pasionat al revistelor high-class.

R.: Cum te-ai descrie?

D. I.: Sunt un „ciudat", pentru că greu am fost lămurit să îmi fac un website portofoliu, azi încă în construcţie de circa un an, iată ce spun despre mine. Unul din motive este pentru că eu nu trăiesc din propria mea reclamă, ci din circuit închis, în general compus din categoria socială înaltă a Peninsulei Iberice, sistem în care se merge doar pe recomandare, atât eu ca recomandat, cât şi clienţii mei ca recomandați de terţi. Un mod interesant, cert, însă, uneori, nesatisfăcător.

Cheia succesului în acest „ghost brand" este performanţa/ calitatea, promptitudinea profesională, dar mai ales cercurile frecventate şi discreţia absolută. Nu am colaborat niciodată cu genuri de reviste Playboy, Hustler etc., pentru simplul motiv că acestea prezintă un cu totul alt gen de imagine ca temă.

R.: Cum se desfăşoară o sesiune foto?

D. I.: Sesiunile foto sunt aparte, pentru că sunt genul care doreşte să îşi cunoască clienții, chiar înainte de-a stabili tema sau task-ul. Observarea şi socializarea înainte şi în timpul sesiunilor mele fotografice este şi un truc şi un secret al reuşitei. Trucul este că a cunoaşte înseamnă a şti ce să adaptezi şi cum va arăta finalitatea, a socializa înainte şi în timpul sesiunii este un mod prin care atât tu, ca artist, cât şi modelul intraţi în armonie astfel încât nu mai există distanţe, crispări, oboseală... Ajungem să ne cunoaştem cât de cât şi plecând de la acest avantaj, totul decurge firesc chiar şi cu persoanele ce sunt cu obsesivă angoasă în faţa camerei. Atât timp cât umanul din noi simpatizează sincer şi nu formal, totul devine şi armonios şi plăcut cu efecte la superlativ în final.

Actualmente, de câţiva ani buni, am trecut de la imaginea pe film la cea digitală DSLR, de la Adobe Photoshop 4 la CSS, precum de la vechiul meu aparat de fotografiat Zorki 4 cu lentilă Zeiss la Sony DSLR sau NIKON, intenţionând ca, în scurt timp, să trec la super-calitatea de 4k, azi doar cu titlu experimental în unele fotografii pe care le procesez.

R.: Cum vezi această meserie în prezent şi în viitorul apropiat?

D. I.: Viaţa este o perpetuă călătorie de la întunecatele timpuri la lumina viitorului, o continuă experienţă prin observare, testare, gândire şi inspiraţie, în care noi, artiştii şi tehnicienii, suntem pure mecanisme generatoare. Actualmente, cred, sunt puţini desăvârşiţi pentru simplul fapt că tehnologia avansează în aşa ritm încât este greu de crezut că azi cineva mai poate impune ceva ca stil, dar desigur ca imagine îmbunătăţită şi creativă ca detaliu, ce va inspira pe alţii.