Joi, 17 Aprilie 2025
Constanţa, 4-12° C Cer în general noros | alte locaţii
Curs valutar
€ 4.9640 $ 4.6302
Căutam colaboratori

Căutam colaboratori!

Și tu poți fi reporter pe 101știri.ro. Trimite-ne ce ai auzit sau văzut interesant, foto, text sau video ori scrie un articol, două, zece și poți să fii reporter pentru o zi. Sau de ce nu... chiar mai mult! Aviz studenților la Jurnalism și tuturor celor care au ceva de spus. Contactați-ne pe office@101stiri.ro

Weekend de poveste, la GAUDEAMUS Litoral, cu lansări de carte și peste 5000 de vizitatori

Aflați cine a câștigat Marele Premiu al Tombolei: un zbor deasupra litoralului!

Articol publicat Luni, 17 August 2015

de Grațiela GHEORGHE CARAGICU (gratiela.caragicu@101stiri.ro)

în Hot news, Culturale

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Nașa... cărții „A unsprezecea poruncă", Steliana Bajdechi, de la Radio Constanța, alături de autoarea Loredana Dalian

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Nașa... cărții „A unsprezecea poruncă

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Autoarea cărții „A unsprezecea poruncă", Loredana Dalian

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU   Autoarea cărții „A unsprezecea poruncă

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Realizatoarea de emisiuni la Radio Constanța, Steliana Bajdechi, scriitoarea Loredana Dalian și directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU  Realizatoarea de emisiuni la Radio Constanța, Steliana Bajdechi, scriitoarea Loredana Dalian și directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Realizatoarea de emisiuni la Radio Constanța, Steliana Bajdechi, scriitoarea Loredana Dalian și directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU  Realizatoarea de emisiuni la Radio Constanța, Steliana Bajdechi, scriitoarea Loredana Dalian și directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU
Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Nașa... cărții „A unsprezecea poruncă

Sursa foto: www.101stiri.ro-Grațiela GHEORGHE CARAGICU Nașa... cărții „A unsprezecea poruncă", Steliana Bajdechi, de la Radio Constanța, alături de autoarea Loredana Dalian

Peste 5000 de vizitatori ai târgului, până duminică Cea de-a VII-a ediție a Târgului de Carte GAUDEAMUS Litoral, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa, se apropie de final. Încă de la deschiderea oficială de joi, 13 august, numeroși cititori estivali au trecut pragul pavilionului mobil amplasat pe faleza Radio Vacanța, de la Mamaia, fie pentru a mai răsfoi o carte, fie pentru a-și achiziționa din tentantele titluri propuse de edituri, la prețuri de extra-sezon. Din programul zilnic al târgului, cuprins între orele 15.00-23.00, nu au lipsit lansările de carte, iar weekend-ul care tocmai ce s-a încheiat a adus în fața publicului iubitor de lectură câteva noi apariții editoriale demne de menționat. Incursiunea în universul fascinant al lecturii a tentat o mulțime de turiști, dar și de constănțeni, care au înfruntat căldura și aglomerația pentru a ajunge în magicul spațiu dedicat lecturii, de pe faleză. Efortul chiar a meritat, pentru că cele 20 de edituri participante au la standuri o ofertă bogată de cărți, semnate de autori importanți, iar reducerile sunt semnificative.

Astfel, potrivit primelor statistici anunțate de organizatorii GAUDEAMUS, peste 5000 de vizitatori au trecut pragul Târgului GAUDEAMUS, de joi, de la deschiderea oficială și până duminică, 16 august.

Seara Editurii Eikon Seara de sâmbătă, 15 august, a aparținut Editurii Eikon, care a avut două lansări de carte, pe terasa Radio Vacanța. Primul eveniment editorial a avut-o ca protagonistă pe Florentina Loredana Dalian, care și-a lansat volumul de proză scurtă „A unsprezecea poruncă", apărut în anul 2014. Invitatul de onoare a manifestării a fost redactorul Radio România Constanța, Steliana Bajdechi, cea care a fost numită de către scriitoarea Loredana Dalian... „nașa cărții”. Evenimentul a fost moderat de către directorul editurii Eikon, Valentin Ajder, care a conferit prezentării o notă de umor și care, totodată, le-a făcut celor prezenți la lansare și o surpriză muzicală, cântând mai multe piese la chitară și voce.  

Atmosferă boemă și relaxată, la malul mării În acea atmosferă boemă și relaxată, pe înserate, la malul mării, s-a petrecut lansarea cărții „A unsprezecea poruncă", în prezența autoarei Florentina Loredana Dalian. Cei trei protagoniști au manifestării au încântat publicul cu versuri și fragmente de proză din cartea talentatei scriitoare.

Iată ce ne-a declarat scriitoarea Loredana Dalian despre acest volum: „Este o carte de proză scurtă, apărută la Editura Eikon, în 2014, care a mai fost lansată și la Târgul GAUDEAMUS, în București, la Galați, la Tecuci și acum, la Constanța. Ca orice scriere de ficțiune, are și realitate, dar și multă imaginație. Nu este neapărat inspirată din viața mea, ci este inspirată din viață... din viața celor din jur. Mie mi-a plăcut să privesc atent la oameni, la animale, la întâmplări și am reținut anumite lucruri. Mi-au atras atenția anumite aspecte pe care, mai târziu, după ani, mi le-am amintit și pornind de la fapte mărunte, încerc să fac un subiect care merită atenție”.

Cum s-a născut „A unsprezecea poruncă" Loredana Dalian ne-a povestit și cum s-a născut „A unsprezecea poruncă": „Participarea la Târgul GAUDEAMUS este pentru mine o bucurie, pentru că aici, chiar la Radio Vacanța, s-a născut, într-un fel, această carte. Am fost invitată la emisiunea Stelianei Bajdechi, în octombrie 2014, ca urmare a câștigării Marelui Premiu la Festivalul „Fascinația Mării”. Am fost invitată împreună cu organizatorul manifestării, Aurel Lăzăroiu (n.r.președintele Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu” din cadrul Cercului Militar Constanța). Atunci, doamna Steliana Bajdechi mi-a vorbit despre GAUDEAMUS și m-a întrebat dacă vreau să particip. Am răspuns afirmativ, desigur și atunci mi-a spus că îmi va prezenta o editură mare, adevărată și astfel m-a pus în legătură cu directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder. Bineînțeles, acesta a citit mai întâi manuscrisul cărții (...). Astfel a apărut cartea, din colaborarea dintre Radio Constanța, Editura Eikon și autoarea”.

Inginer chimist de profesie, scriitoarea mărturisește că meseria sa nu a împiedicat-o să scrie, să își urmeze, de fapt, menirea.

Ce spune... nașa cărții, Steliana Bajdechi, de la Radio Constanța „Autoarea este la al șaselea volum, deci Florentina Loredana Dalian era deja consacrată, o autoare care a participat la foarte multe concursuri. Numai că atunci când am cunoscut-o și i-am cunoscut cărțile, am constatat că nu găsise editura potrivită, care să o promoveze. De fapt, aceasta este marea problemă a scriitorilor de astăzi: editurile nu se ocupă de promovarea lor. Povestea ei a avut două puncte foarte importante. Primul a fost că autoarea și-a dorit foarte mult să vină la noi, la Radio Constanța și în emisiunea mea, ea fiind din Slobozia. A doua chestiune... cred că a fost menit să ne întâlnim”, ne-a povestit  Steliana Bajdechi, realizator de emisiuni la Radio Constanța. Aceasta și-a mai amintit: „Totul a început de la o amânare a emisiunii cu ea. Autoarea câștigase un concurs la Cenaclul „Mihail Sadoveanu”, iar eu, bazându-mă pe juriul cenaclului, m-am gândit că trebuie să fie o scriitoare bună și am lansat invitația. Numai că în ziua aceea a fost Matei Vișniec în Constanța și astfel, s-a schimbat programul. Cu siguranță că este neplăcut pentru cel invitat să fie amânat, m-am simțit oarecum vinovată, pentru că nu e stilul meu și nu procedez așa în emisiune. A fost o situație de excepție. Dar chiar nu m-am gândit nicio secundă că autoarea venea de la Slobozia. Am aflat asta după două zile, în biroul meu și când a spus că a venit special pentru emisiunea „Stil de viață”, am fost absolut uluită, pentru că a fost un compliment foarte frumos. Am încercat, așa cum fac de obicei, să răsfoiesc cartea și să mă detașez de acest compliment pe care mi-l făcuse și să judec critic ceea ce văd. Întâmplarea a făcut să deschid cartea la o pagină care m-a fermecat absolut. Într-o lume a hiper-intelectualității în scriitura contemporană - am impresia că foarte mulți scriitori trec la acest nivel în care un scriitor obișnuit se întreabă dacă nu e depășit de limbaj, nu are cunoștințele necesare și se simte oarecum inferior - Loredana Dalian venea cu o sensibilitate aparte, cu o credibilitate a sentimentului sincer și asta m-a fascinat. Faptul că mi-a creat o emoție de moment a însemnat foarte mult și i-am spus că este important să cunoască o editură care să se ocupe serios. Această editură este din Cluj, Eikon și cred că așa cum face Valentin Ajder (n.r. directorul Editurii Eikon) promovarea scriitorilor tineri nu o face nimeni”.

Despre viitorul cărții tradiționale La rândul său, Florentina Loredana Dalian ne-a mai vorbit și despre viitorul cărții tradiționale: „Este o problemă care ne cam frământă pe toți, de la o vreme. Nu știu ce spun statisticile, eu știu oameni care citesc și la 85 de ani, cât și tineri, elevi de liceu și chiar de școală generală. Lumea nu mai citește chiar atât de mult ca înainte carte tradițională, dar se citește și pe internet, cărți electronice... Eu mai citesc, dar recunosc, dacă mă raportez la mine în trecut, poate că și eu citesc mai puțin decât înainte. Viitorul cărții, însă, cred că nu poate să îl prevadă nimeni. Eu sper, ca scriitor, că literatura nu va muri. Sub o formă sau alta, ea va exista. Că nu va mai fi carte tradițională, că va arăta altcumva, că va fi o tabletă sau o hologramă... dar literatura, arta, în general, nu poate să dispară. Mesajul meu pentru iubitorii de lectură este să își păstreze acest obicei, pentru că nu o fac degeaba. Literatura ne îmbogățește sufletește, ne ajută să trăim și în altă dimensiune”.  

„Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade” Seara de sâmbătă a continuat cu o altă lansare editorială „marca” Eikon, desfășurată, de asemenea, în prezența autorului. Este vorba despre cartea „Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade”, semnată de filologul Mihai Gheorghiu. „Ultimul Eliade este această figură a singurătății și a îndepărtării, într-o epocă pentru care spiritul nu este decât un epifenomen sau, cel mult, o metaforă suspectă a unui umanism creștin desuet. Eliade, prin opera sa, se dedică unei comprehensiuni a religiosului ca loc al transcendenţei”, spune autorul. Este o  lucrare monumentală, de aproape 900 de pagini, care ar trebui să nu lipsească din biblioteca celor interesați de opera și personalitatea de excepție a lui Mircea Eliade.

Cine a câștigat Marele Premiu al Tombolei GAUDEAMUS Duminică, 16 august, a avut loc extragerea Marelui Premiu al Tombolei GAUDEAMUS, organizată pe baza buletinelor de vot al publicului. Acesta este oferit de REGIONAL AIR SERVICES S.R.L - Aeroportul Tuzla şi constă într-un zbor cu durata de 30 de minute deasupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătorul o poate filma şi/sau fotografia. Fericita câștigătoare este Miruna Cobălaș, o constănțeancă în vârstă de 30 de ani.

Ultima zi de GAUDEAMUS Astăzi, 17 august, este ultima zi de  GAUDEAMUS Litoral 2015. Printre surprizele ultimei zile de târg se numără Trofeele GAUDEAMUS (se vor acorda editurilor locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului. Se vor acorda și Trofeele Presei, care vor fi decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio şi TV. Nici anul acesta nu va lipsi Premiul Miss Lectura, cu care va fi răsplătită cea mai frumoasă vizitatoare a târgului.

Premiile ediţiei 2015 a Târgului GAUDEAMUS Constanţa vor fi decernate astăzi, de la ora 18.00, iar Fanfara Forţelor Navale va marca, printr-un moment muzical, închiderea oficială a evenimentului.